# 2008/72/Euratom: Decizia Comisiei din 22 noiembrie 2007 privind încheierea de acorduri sub forma unor schimburi de scrisori între Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) și Confederația Elvețiană (Elveția) în ceea ce privește aplicarea Acordului ITER, a Acordului privind privilegiile și imunitățile pentru ITER și a Acordului privind programul extins în cazul teritoriului Elveției și în ceea ce privește statutul său de membru al Întreprinderii comune europene pentru ITER și dezvoltarea energiei de fuziune

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D0072
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0072/decizie-ue-2008-72
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0072/decizie-ue-2008-72.md
- **Subiecte:** acord internațional, aderare la un acord, Elveția, energie nucleară, fuziune nucleară, întreprindere comună europeană, organizații internaționale

## Recitale

### (1)

> Acordul ITER, Acordul privind privilegiile și imunitățile pentru ITER și Acordul privind programul extins prevăd aplicarea acestora și pe teritoriul Confederației Elvețiene, care participă la programul de fuziune Euratom ca stat terț asociat cu drepturi depline, în conformitate cu Tratatul Euratom sau cu alte acorduri relevante.

### (2)

> Decizia 2007/198/Euratom și statutul anexat („statutul”) prevăd posibilitatea apartenenței la întreprinderea comună a țărilor terțe care au încheiat, în domeniul fuziunii nucleare controlate, un acord de cooperare cu Euratom, care asociază programele lor respective de cercetare la programele Euratom și care și-au exprimat dorința de a deveni membre ale întreprinderii comune.

### (3)

> Anexa I la statut prevede deja dreptul de vot al Elveției în cadrul Consiliului de administrație al întreprinderii comune, în calitate de membru.

### (4)

> Elveția, care contribuie substanțial la programul de fuziune Euratom, și-a exprimat oficial intenția de a deveni membru al întreprinderii comune pentru o perioadă inițială care să corespundă duratei celui de-Al șaptelea program-cadru Euratom.

### (5)

> Este în interesul Comunității să se pună de acord în mod oficial cu Elveția în ceea ce privește aplicarea Acordului ITER, a Acordului privind privilegiile și imunitățile pentru ITER și a Acordului privind programul extins în cazul teritoriului Elveției, precum și în ceea ce privește modalitățile de participare a Elveției la întreprinderea comună,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Se aprobă în numele Comunității încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Confederația Elvețiană privind aplicarea Acordului de instituire a Organizației internaționale ITER pentru energia de fuziune în scopul punerii în aplicare în comun a proiectului ITER, a Acordului privind privilegiile și imunitățile Organizației internaționale ITER pentru energia de fuziune în vederea punerii în aplicare în comun a proiectului ITER și a Acordului dintre Euratom și Guvernul Japoniei privind implementarea în comun a activităților din programul extins de colaborare în domeniul cercetării asupra energiei de fuziune în cazul teritoriului Confederației Elvețiene.
>
> (2) Textul acordului este anexat la prezenta decizie sub forma anexei I.

### Articolul 2

> (1) Se aprobă în numele Comunității încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Confederația Elvețiană privind statutul Elveției de membru al Întreprinderii comune pentru ITER și dezvoltarea energiei de fuziune.
>
> (2) Textul acordului este anexat la prezenta decizie sub forma anexei II.

### Articolul 3

> Comisarul responsabil pentru cercetare sau o persoană desemnată de către acesta sunt autorizați să semneze, în numele Comunității, respectivele scrisori menționate la articolele 1 și 2.

