# Regulamentul (CE) nr. 1313/2007 al Comisiei din 8 noiembrie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2076/2002 referitor la prelungirea perioadei menționate la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului în privința substanței active metalaxil și a Regulamentului (CE) nr. 2024/2006 în privința abrogării derogării referitoare la metalaxil (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007R1313
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R1313/regulament-ue-2007-1313
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R1313/regulament-ue-2007-1313.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, norme de comercializare, produs farmaceutic, produse fitosanitare, substanță periculoasă

## Recitale

### (1)

> Metalaxil este una dintre substanțele active incluse pe lista din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (2).

### (2)

> În conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 al Comisiei din 20 noiembrie 2002 de prelungire a perioadei menționate la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului și privind neincluderea anumitor substanțe active în anexa I la respectiva directivă, precum și retragerea autorizațiilor pentru produsele de protecție a plantelor care conțin aceste substanțe (3), pentru substanțele active care sunt evaluate în cadrul Regulamentului (CEE) nr. 3600/92 perioada menționată la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a expirat la 31 decembrie 2006.

### (3)

> La 2 mai 2003, Comisia a adoptat Decizia 2003/308/CE privind neînscrierea metalaxilului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor acordate pentru produsele de protecție a plantelor care conțin această substanță activă (4).

### (4)

> Regulamentul (CE) nr. 2024/2006 al Comisiei din 22 decembrie 2006 de stabilire a măsurilor tranzitorii de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 și de la Deciziile 98/270/CE, 2002/928/CE, 2003/308/CE, 2004/129/CE, 2004/141/CE, 2004/247/CE, 2004/248/CE, 2005/303/CE și 2005/864/CE privind continuarea utilizării produselor de protecție a plantelor conținând anumite substanțe active care nu au fost incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE, ca urmare a aderării României (5), prevede o derogare de la articolul 3 din Decizia 2003/308/CE.

### (5)

> Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin hotărârea din 18 iulie 2007 din cauza C-326/05 P (6), a anulat Decizia 2003/308/CE.

### (6)

> Articolul 233 din tratat impune instituției emitente a unui act anulat să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curții de Justiție.

### (7)

> Prin urmare, este necesar să fie prelungită pentru metalaxil perioada de timp prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 pentru a permite ca această substanță să fie evaluată și ca statele membre să autorizeze, între timp, produsele de protecție a plantelor care conțin această substanță activă. Va trebui ca mai multe detalii referitoare la procedura de evaluare a metalaxilului să fie definite într-un document specific. În vederea executării cât mai rapide a hotărârii judecătorești, perioada prevăzută trebuie să fie prelungită fără a aștepta adoptarea acestui document.

### (8)

> Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 2076/2002 și (CE) nr. 2024/2006 trebuie să fie modificate în consecință.

### (9)

> Măsura prevăzută de prezentul regulament este conformă cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1

> La articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2076/2002, după prima teză se inserează următoarea teză:
>
> „Cu toate acestea, pentru metalaxil, perioada de 12 ani menționată la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE se prelungește până la 30 iunie 2010.”

### Articolul 2

> Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2024/2006 se abrogă.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 2 mai 2003.

