# Regulamentul (CE) nr. 1298/2007 al Comisiei din 6 noiembrie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 900/2007 în vederea diferențierii între țări terțe și teritorii ale statelor membre ale Uniunii Europene care nu fac parte integrantă din teritoriul vamal al Comunității

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007R1298
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R1298/regulament-ue-2007-1298
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R1298/regulament-ue-2007-1298.md
- **Subiecte:** adjudecarea unui contract, subvenții pentru exportul produselor agricole, țări ale UE, țări terțe, teritoriu vamal (UE), zahăr alb

## Recitale

### (1)

> Prin articolul 1 al Regulamentului (CE) nr. 900/2007 al Comisiei din 27 iulie 2007 privind invitația permanentă de participare la licitație până la sfârșitul anului de comercializare 2007/2008, în vederea stabilirii restituirilor la exportul de zahăr alb (2), se procedează la o licitație permanentă în vederea stabilirii restituirilor la exportul de zahăr alb încadrat la codul NC 1701 99 10 către toate destinațiile, exceptând Andorra, Gibraltar, Ceuta, Melilla, Sfântul Scaun (Cetatea Vaticanului), Liechtenstein, comunele Livigno și Campione d'Italia, insula Helgoland, Groenlanda, Insulele Feroe, zonele din Cipru în care Guvernul Republicii Cipru nu exercită un control efectiv, Albania, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia (3), Muntenegru și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

### (2)

> Pentru a se evita o interpretare greșită a statutului acestor destinații, este bine să se facă diferența între țări terțe și teritorii ale statelor membre ale Uniunii Europene care nu fac parte integrantă din teritoriul vamal al Comunității.

### (3)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 900/2007 trebuie modificat în consecință.

### (4)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a zahărului,


## Articole

### Articolul 1

> La articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 900/2007, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
>
> „(1) Se procedează la o licitație permanentă în vederea stabilirii restituirilor la exportul de zahăr alb încadrat la codul NC 1701 99 10 către toate destinațiile, exceptând: (a) țări terțe: Andorra, Sfântul Scaun (Cetatea Vaticanului), Liechtenstein, Albania, Croația, Bosnia și Herțegovina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Serbia (*1) și Muntenegru; (b) teritorii ale statelor membre ale Uniunii Europene care nu fac parte integrantă din teritoriul vamal al Comunității: Gibraltar, Ceuta, Melilla, Comunele Livigno și Campione d'Italia, insula Helgoland, Groenlanda, Insulele Feroe și zonele din Republica Cipru în care Guvernul Republicii Cipru nu exercită un control efectiv. În perioada de valabilitate a acestei licitații permanente menționate în primul paragraf se va proceda la licitații parțiale.
>
> (*1) Inclusiv Kosovo, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, în conformitate cu Rezoluția nr. 1244 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite din 10 iunie 1999.” "

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

