# Regulamentul (CE) nr. 1213/2007 al Comisiei din 17 octombrie 2007 de diminuare, pentru anul de comercializare 2007/2008, a valorii ajutorului acordat producătorilor de anumite fructe citrice, ca urmare a depășirii pragului de transformare în anumite state membre

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007R1213
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R1213/regulament-ue-2007-1213
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R1213/regulament-ue-2007-1213.md
- **Subiecte:** agroindustrie, ajutor pentru producție, citrice, Grecia, Italia, Portugalia, Spania

## Recitale

### (1)

> Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2202/96 a stabilit pentru anumite fructe citrice un prag de transformare comunitar, distribuit între statele membre în conformitate cu anexa II la regulamentul menționat.

### (2)

> Articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2202/96 prevede ca, în cazul depășirii acestui prag de transformare, valoarea ajutorului indicat în anexa I la regulamentul menționat să fie redusă în orice stat membru în care s-a depășit pragul de transformare aferent. Depășirea pragului este evaluată pe baza cantităților medii transformate în conformitate cu regimul de ajutoare din ultimii trei ani de comercializare care precedă anul pentru care este necesară stabilirea ajutorului sau din perioade echivalente.

### (3)

> Statele membre au comunicat cantitățile de portocale transformate în cadrul regimului de ajutoare, în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 2111/2003 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2202/96 (2). Pe baza acestor date, s-a constatat o depășire a pragului de transformare comunitar cu 376 023 tone. În cadrul acestei depășiri, s-a constatat o depășire a pragurilor aferente de către Italia, Grecia și Portugalia. În consecință, valoarea ajutorului pentru portocalele indicate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2202/96 pentru anul de comercializare 2007/2008 trebuie redusă cu 55,91 % în Italia, cu 8,34 % în Grecia și cu 52,88 % în Portugalia.

### (4)

> Statele membre au comunicat, în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 2111/2003, cantitățile de fructe citrice mici transformate în cadrul regimului de ajutoare. Pe baza acestor date, s-a constatat o depășire a pragului de transformare comunitar cu 104 734 tone. În cadrul acestei depășiri, s-a constatat o depășire a pragurilor aferente de către Italia, Spania, Portugalia și Cipru. În consecință, valoarea ajutorului pentru mandarinele, clementinele și mandarinele „Satsuma” indicate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2202/96 pentru anul de comercializare 2007/2008 trebuie redusă cu 62,30 % în Italia, cu 12 % în Spania pentru fructele citrice mici destinate transformării în suc, cu 80,66 % în Portugalia și cu 53,27 % în Cipru.

### (5)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a produselor transformate pe bază de fructe și legume,


## Articole

### Articolul 1

> În ceea ce privește Italia, Grecia și Portugalia, pentru anul de comercializare 2007/2008, valoarea ajutorului care urmează a fi acordat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2202/96 pentru portocalele livrate în vederea transformării este indicată în anexa I la prezentul regulament.

### Articolul 2

> În ceea ce privește Italia, Spania, Portugalia și Cipru, pentru anul de comercializare 2007/2008, valoarea ajutorului care urmează a fi acordat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2202/96 pentru mandarinele, clementinele și mandarinele „Satsuma” livrate în vederea transformării este indicată în anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

