# Regulamentul (CE) nr. 1043/2007 al Comisiei din 11 septembrie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 privind stabilirea listei comunitare a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007R1043
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R1043/regulament-ue-2007-1043
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R1043/regulament-ue-2007-1043.md
- **Subiecte:** drept aerian, reglementarea transportului, siguranță aeriană, transport aerian, transportator

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 474/2006 al Comisiei (2) a stabilit lista comunitară de transportatori aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității, menționată la capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005.

### (2)

> În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Comisiei, trei state membre au adoptat măsuri excepționale prin care se impune o interdicție imediată de exploatare pe teritoriul lor, pentru a reacționa la problemele de siguranță neprevăzute.

### (3)

> În conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 și articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 473/2006 al Comisiei din 22 martie 2006 de stabilire a normelor de aplicare pentru lista comunitară a transportatorilor aerieni care se supun unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității menționate la capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 (3), două state membre au solicitat actualizarea listei comunitare.

### (4)

> Este evident faptul că operarea în continuare a celor doi transportatori aerieni riscă să pericliteze serios siguranța aeriană și că un asemenea risc nu a fost complet eliminat prin intermediul măsurilor urgente luate de cele trei state membre în cauză.

### (5)

> Comisia a informat toți transportatorii aerieni în cauză, arătând principalele fapte și considerații care ar sta la baza unei decizii de a le impune o interdicție de exploatare în cadrul Comunității.

### (6)

> În consecință, din moment ce se impun măsuri urgente de soluționare a acestei situații, conform articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 473/2006, Comisia nu este obligată să respecte prevederile articolului 4 alineatul (1) din același regulament. Cu toate acestea, Comisia a oferit transportatorilor aerieni în cauză posibilitatea de a consulta documentele furnizate de către statele membre, de a prezenta comentarii scrise, precum și de a susține o prezentare orală în fața Comisiei în termen de 10 zile lucrătoare.

### (7)

> Autoritățile responsabile de supravegherea reglementară a acestor transportatori aerieni au fost consultate de către Comisie, precum și de către unele dintre statele membre.


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (CE) nr. 474/2006 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Anexa A se înlocuiește cu anexa A la prezentul regulament.
>
> 2. Anexa B se înlocuiește cu anexa B la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

