# Regulamentul (CE) nr. 963/2007 al Comisiei din 14 august 2007 de punere în aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 58/97 al Consiliului în ceea ce privește derogările care se acordă pentru statisticile structurale de întreprindere

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007R0963
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0963/regulament-ue-2007-963
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0963/regulament-ue-2007-963.md
- **Subiecte:** cheltuieli, contribuție la asigurările sociale, derogare de la legislația UE, metode statistice, perioadă de tranziție (UE), protecția mediului înconjurător, statistică economică, statistici ale UE, tip de afacere

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 a stabilit un cadru comun pentru elaborarea statisticilor comunitare privind cheltuielile pentru protecția mediului, structura, activitatea, competitivitatea și performanțele fondurilor de pensii.

### (2)

> Articolul 11 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 prevede că derogările de la dispozițiile din anexele la regulamentul respectiv pot fi acceptate în timpul perioadelor de tranziție. În conformitate cu secțiunea 10 din anexa 2 și cu secțiunea 10 din anexa 7 la regulamentul menționat anterior, perioadele determinate ca fiind de tranziție se pot prelungi cu o perioadă suplimentară, pentru anumite variabile.

### (3)

> Regulamentul (CE) nr. 1667/2003 al Comisiei (2) acorda statelor membre derogări în timpul unei perioade de tranziție, pentru anii de referință 2001-2004, pentru statisticile privind cheltuielile pentru protecția mediului, și pentru anii de referință 2002-2004, pentru statisticile referitoare la fondurile de pensii.

### (4)

> Unele state membre au solicitat, pentru o perioadă de tranziție prelungită, derogări de la anumite dispoziții din anexa 2 la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 privind variabilele 21 12 0 și 21 14 0, pentru perioada 2005-2008, pentru a institui sistemele necesare de culegere a datelor sau pentru adaptarea celor existente, astfel încât, până la sfârșitul perioadei de tranziție, dispozițiile regulamentului să fi fost îndeplinite.

### (5)

> Câteva state membre au solicitat, pentru o perioadă de tranziție prelungită, derogări de la anumite dispoziții din anexa 7 la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 privind fondurile de pensii, pentru perioada 2005-2007, pentru a institui sistemele necesare de culegere a datelor sau pentru adaptarea celor existente, astfel încât, până la sfârșitul perioadei de tranziție, dispozițiile regulamentului să fi fost îndeplinite.

### (6)

> Acordarea acestor derogări se consideră a fi justificată, întrucât solicitările statelor membre se bazează pe o necesitate legitimă de a continua adaptarea sistemelor de culegere a datelor.

### (7)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru programe statistice,


## Articole

### Articolul 1

> Derogările de la variabilele 21 12 0 și 21 14 0 din secțiunea 4 a anexei 2 la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 se acordă pentru anii de referință 2005-2008, astfel cum se specifică în anexa I la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Derogările din lista variabilelor cuprinse în secțiunea 4 a anexei 7 la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 se acordă pentru anii de referință 2005-2007, astfel cum se specifică în anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

