# Regulamentul (CE) nr. 446/2007 al Comisiei din 23 aprilie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2273/2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1254/1999 al Consiliului în ceea ce privește evidența prețurilor anumitor bovine înregistrate pe piețele reprezentative ale Comunității

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007R0446
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0446/regulament-ue-2007-446
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0446/regulament-ue-2007-446.md
- **Subiecte:** bovine, fixarea prețurilor, politică comună de prețuri, prețul pieței

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 2273/2002 al Comisiei (2) stabilește dispozițiile privind înregistrarea prețurilor pe piețele reprezentative ale statelor membre pentru diferite categorii de bovine. Anexele la regulamentul menționat cuprind normele privind informațiile care trebuie furnizate pentru evidența prețurilor fiecărei categorii de bovine.

### (2)

> La cererea Irlandei, anexele I și II la Regulamentul (CE) nr. 2273/2002 ar trebui să fie parțial revizuite ca urmare a evoluției condițiilor de comercializare a vitelor în statul membru respectiv, garantând astfel că evidența prețurilor continuă să se bazeze pe piețe reprezentative.

### (3)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2273/2002 ar trebui modificat în consecință.

### (4)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a cărnii de vită și de mânzat,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (CE) nr. 2273/2002 se modifică după cum urmează:
>
> 1. La anexa I partea E, punctul 1 se înlocuiește cu următorul text: „1. Piețe reprezentative Minimum 2 piețe”.
>
> 2. La anexa II partea D, punctul 1 se înlocuiește cu următorul text: „1. Piețe reprezentative Minimum 2 piețe”.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

