# Regulamentul (CE) nr. 335/2007 al Comisiei din 28 martie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1702/2003 în ceea ce privește normele de aplicare pentru certificarea de mediu a aeronavelor și a produselor, reperelor și dispozitivelor (Text cu relevanță pentru SEE )

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007R0335
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0335/regulament-ue-2007-335
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0335/regulament-ue-2007-335.md
- **Subiecte:** atestare comunitară, avion, proiectarea produselor, standard de mediu, standard de producție, zgomot

## Recitale

### (1)

> Unul dintre obiectivele Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 este sprijinirea statelor membre în îndeplinirea obligațiilor ce decurg din Convenția de la Chicago, prin asigurarea unei aplicări comune și unitare a dispozițiilor acestei convenții.

### (2)

> Regulamentul (CE) nr. 1592/2003 a fost pus în aplicare prin Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 al Comisiei din 24 septembrie 2003 de stabilire a normelor de punere în aplicare privind certificarea pentru navigabilitate și mediu a aeronavelor și a produselor, reperelor și dispozitivelor, precum și certificarea întreprinderilor de proiectare și producție (2).

### (3)

> Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 prevede că pentru produse, repere și dispozitive se emit certificate în conformitate cu anexa (partea 21).

### (4)

> Apendicele VI la anexa la Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 (partea 21) prezintă formularul EASA 45, care trebuie utilizat pentru eliberarea certificatelor de zgomot.

### (5)

> Volumul I din anexa 16 la Convenția de la Chicago a fost modificat la 23 februarie 2005 în ceea ce privește standardele și orientările în materie de administrare a documentației privind certificarea de zgomot.

### (6)

> Sunt necesare anumite modificări ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1702/2003 pentru a alinia anexa cu volumul I modificat al anexei 16.

### (7)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 al Comisiei ar trebui modificat în consecință.

### (8)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament se bazează pe avizul emis de agenție în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002.

### (9)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 54 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa (partea 21) la Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 se modifică după cum urmează:
>
> 1. În partea 21A.204 litera (b) punctul 1 punctul (ii), teza „Aceste informații sunt incluse în manualul de zbor, atunci când existența acestuia este impusă de codul de navigabilitate aplicabil pentru aeronava implicată” se elimină.
>
> 2. În partea 21A.204 litera (b) punctul 2 punctul (i), teza „Aceste informații sunt incluse în manualul de zbor, atunci când existența acestuia este impusă de codul de navigabilitate aplicabil pentru aeronava implicată” se elimină.
>
> 3. Apendicele VI se înlocuiește cu textul anexei la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

