# Regulamentul (CE) nr. 216/2007 al Comisiei din 28 februarie 2007 de deschidere a unei anchete privind posibila eludare a măsurilor antidumping impuse prin Regulamentul (CE) nr. 1629/2004 al Consiliului privind importul anumitor sisteme cu electrozi din grafit originare din India prin importarea unor cantități de grafit artificial originar din India și de supunere a unor asemenea importuri la procedura de înregistrare

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007R0216
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0216/regulament-ue-2007-216
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0216/regulament-ue-2007-216.md
- **Subiecte:** echipament electric, import, India, legislație antidumping, produs original, taxă antidumping

## Articole

### Articolul 1

> Prin urmare, se lansează o anchetă în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 pentru a stabili dacă importurile de tije de grafit artificial cu diametrul de 75 mm sau superior, originare din India, care de obicei intră sub incidența codului CN ex 3801 10 00 (codul TARIC 3801 10 00 10), eludează măsurile impuse prin Regulamentul (CE) nr. 1629/2004.

### Articolul 2

> Prin urmare, autoritățile vamale sunt îndemnate, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 384/96, să ia măsurile necesare în vederea înregistrării importurilor către Comunitate stabilite la articolul 1 din prezentul regulament.
>
> Înregistrarea expiră la nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
>
> Comisia, în virtutea regulamentului, poate solicita autorităților vamale să suspende înregistrarea importurilor către Comunitate a produselor importate de către importatorii care au solicitat o scutire de la înregistrare și care nu au eludat drepturile antidumping.

### Articolul 3

> (1) Chestionarele trebuie solicitate Comisiei în termen de 15 zile de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> (2) Pentru ca demersurile părților să fie luate în considerare pe parcursul anchetei, toate părțile interesate trebuie să se prezinte, luând legătura cu Comisia, și, în lipsa unei prevederi contrare, să își prezinte punctele de vedere și să transmită răspunsurile la chestionare sau orice alte informații în termen de 40 de zile de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> (3) Importatorii care solicită scutirea de la înregistrarea importurilor sau de la măsuri ar trebui să prezinte o solicitare documentată corespunzător în același termen de 40 de zile.
>
> (4) De asemenea, toate părțile interesate pot să solicite audierea de către Comisie în același termen de 40 de zile.
>
> (5) Orice informații legate de acest aspect, orice solicitare privind audierea sau un chestionar, precum și orice solicitare privind scutirea de la înregistrarea importurilor sau de la măsuri trebuie solicitate în scris (nu în format electronic, în lipsa unei prevederi contrare) și trebuie să se indice numele, adresa, adresa e-mail, numărul de telefon și de fax ale părții interesate. Toate solicitările comunicate în scris, inclusiv informațiile solicitate prin prezentul regulament, răspunsurile la chestionare și corespondența cu părțile interesate, furnizate cu titlu confidențial, poartă mențiunea „Acces limitat” (Limited) (3) și, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din regulamentul de bază, trebuie să fie însoțite de o versiune neconfidențială, care să poarte mențiunea „VERSIUNE DESTINATĂ CONSULTĂRII DE CĂTRE PĂRȚILE INTERESATE”. Adresa de corespondență a Comisiei: European Commission Directorate General for Trade Directorate H Office: J-79 5/16 B-1049 Bruxelles Fax: (32-2) 295 65 05

### Articolul 4

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

