# Regulamentul (CE) nr. 207/2007 al Comisiei din 27 februarie 2007 de stabilire a valorii ajutorului menționat în Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului pentru depozitarea privată a untului și a smântânii și de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 2771/1999

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007R0207
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0207/regulament-ue-2007-207
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007R0207/regulament-ue-2007-207.md
- **Subiecte:** primă de depozitare, smântână, stoc privat, unt

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 2771/1999 al Comisiei din 16 decembrie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului privind măsurile de intervenție pe piața untului și a smântânii (2) prevede la articolul 34 alineatul (2) că valoarea ajutorului pentru depozitarea privată menționată la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 se stabilește în fiecare an.

### (2)

> Articolul 6 alineatul (3) paragraful al treilea din Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 precizează că valoarea ajutorului se stabilește ținând cont de costurile de depozitare și de evoluția previzibilă a prețurilor pentru untul proaspăt și pentru untul din depozit.

### (3)

> În ceea ce privește costurile de depozitare, în special costurile de intrare și de ieșire a produselor în cauză, trebuie să se țină seama de costurile zilnice de antrepozit frigorific și de costurile financiare ale depozitării.

### (4)

> Articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2771/1999 precizează că operațiunile de intrare în depozit trebuie să aibă loc între 15 martie și 15 august. Luând în considerare situația actuală a pieței untului, s-ar justifica, pentru anul 2007, să se treacă la 1 martie data la care pot să înceapă operațiunile de intrare în depozit pentru unt și smântână. În consecință, trebuie să se introducă o derogare de la acest articol.

### (5)

> Comitetul de gestionare a laptelui și a produselor lactate nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Ajutorul prevăzut la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 se stabilește per tona de unt sau de echivalent în unt pentru contractele încheiate în 2007, după cum urmează: — 15,88 EUR pentru costurile fixe; — 0,30 EUR pe zi de depozitare contractuală pentru costurile de antrepozit frigorific; — o sumă per zi de depozitare contractuală calculată în funcție de 90 % din prețul de intervenție al untului în vigoagre la data când începe depozitarea contractuală și în funcție de o rată a dobânzii de 3,75 % pe an.
>
> (2) Organismul de intervenție înregistrează cererea de încheiere a contractului, în ziua primirii, conform articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2771/1999, precum și cantitățile corespunzătoare, data fabricării și locul unde untul este depozitat.
>
> (3) Statele membre transmit Comisiei, cel mai târziu până în ziua de marți a fiecărei săptămâni, înainte de ora 12.00 (ora Bruxelles-ului), cantitățile menționate în cererile din cursul săptămânii precedente.

### Articolul 2

> Prin derogare de la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2771/1999, în 2007, intrarea în depozit poate avea loc începând de la 1 martie.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

