# Acțiunea comună 2007/520/PESC a Consiliului din 23 iulie 2007 de modificare și prelungire a Acțiunii comune 2006/304/PESC privind instituirea unei echipe de planificare a UE (EPUE Kosovo) în ceea ce privește o operațiune de gestionare a crizelor pe care UE ar putea să o conducă în Kosovo în domeniul statului de drept și, eventual, în alte domenii

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007E0520
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007E0520/act-ue-2007-520
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007E0520/act-ue-2007-520.md
- **Subiecte:** Kosovo, politică de cooperare, politică externă și de securitate comună, rolul internațional al UE, securitate internațională, stat de drept

## Recitale

### (1)

> La 10 aprilie 2006, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2006/304/PESC (1), care expiră la 1 septembrie 2007.

### (2)

> La 29 iunie 2007, Comitetul politic și de securitate a recomandat ca mandatul echipei de planificare a UE (EPUE Kosovo) să fie prelungit cu o perioadă suplimentară până la 30 noiembrie 2007.

### (3)

> EPUE Kosovo ar trebui să poată recruta și forma, în funcție de necesități, personal-cheie pentru eventuala operațiune viitoare de gestionare a crizelor care se va desfășura în cadrul politicii europene de securitate și apărare (PESA), înainte de adoptarea unei noi rezoluții de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (UNSC) care să înlocuiască UNSCR 1244.

### (4)

> Acțiunea comună 2006/304/PESC ar trebui modificată și prelungită în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Acțiunea comună 2006/304/PESC se modifică după cum urmează:
>
> 1. În articolul 2 punctul 5, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Recrutarea și formarea personalului, în funcție de necesități, înainte de adoptarea de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a unei noi rezoluții care să înlocuiască UNSCR 1244, care ar constitui nucleul eventualei operațiuni PESA viitoare de gestionare a crizelor, în vederea asigurării unei capacități de desfășurare rapide a acestuia.”;
>
> 2. Articolul 14 se modifică după cum urmează: „Articolul 14 Revizuirea Consiliul apreciază, până la 30 septembrie 2007, dacă mandatul EPUE Kosovo ar trebui prelungit ulterior datei de 30 noiembrie 2007, luând în considerare necesitatea asigurării unei tranziții ușoare către o eventuală operațiune a UE de gestionare a crizelor în Kosovo.”;
>
> 3. Articolul 15 alineatul (2) se modifică după cum urmează: „(2) Prezenta acțiune comună expiră la 30 noiembrie 2007.”

### Articolul 2

> Suma de referință prevăzută la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Acțiunea comună 2006/304/PESC, astfel cum a fost suplimentată conform articolului 2 din Acțiunea comună 2007/334/PESC, acoperă cheltuielile aferente perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2007 și 30 noiembrie 2007.

### Articolul 3

> Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării.

### Articolul 4

> Prezenta acțiune comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

