# 2007/326/CE: Decizia Comisiei din 27 aprilie 2007 privind închiderea conturilor agențiilor de plată din Ungaria și Malta în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA), secțiunea Garantare, pentru exercițiul financiar 2005 \[notificată cu numărul C(2007) 1894\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007D0326
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007D0326/decizie-ue-2007-326
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007D0326/decizie-ue-2007-326.md
- **Subiecte:** cheltuieli agricole comunitare, dezvoltare rurală, FEOGA - secțiunea Garantare, lichidare de conturi, Malta, Ungaria

## Recitale

### (1)

> Decizia 2006/322/CE a Comisiei (2) a închis, pentru exercițiul financiar 2005, conturile tuturor agențiilor de plată, cu excepția agenției de plată „Bayern Umwelt” din Germania, a agenției de plată „AGEA” din Italia, a agenției de plată „Ministère de l'Agriculture” din Luxemburg, a agenției de plată „ARDA” din Ungaria, a agenției de plată „IFADAP” din Portugalia, precum și a agenției de plată „MRAE” din Malta.

### (2)

> Ca urmare a comunicării de noi informații de către Ungaria și Malta și ca urmare a unor verificări suplimentare, Comisia poate lua acum o decizie cu privire la integralitatea, acuratețea și veridicitatea conturilor prezentate de agenția de plată „ARDA” din Ungaria și de agenția de plată „MRAE” din Malta.

### (3)

> În conformitate cu articolul 7 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999, prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor adoptate ulterior de către Comisie privind excluderea de la finanțarea comunitară a cheltuielilor care nu au fost efectuate în conformitate cu normele comunitare,


## Articole

### Articolul 1

> Se închid conturile agenției de plată „ARDA” din Ungaria și ale agenției de plată „MRAE” din Malta privind cheltuielile finanțate de Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA), secțiunea Garantare, pentru exercițiul financiar 2005.
>
> Sumele de recuperat de la fiecare dintre statele membre în cauză sau de plătit acestora în temeiul prezentei decizii sunt stabilite în anexa I.
>
> Sumele de recuperat de la fiecare stat membru sau de plătit acestuia în temeiul prezentei decizii, în domeniul măsurilor de dezvoltare rurală aplicabile în Ungaria și Malta, sunt stabilite în anexele II și III.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează Republicii Ungare și Republicii Malta.

