# 2007/316/CE: Decizia Consiliului din 16 aprilie 2007 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată, în numele Comunității, în cadrul Consiliului internațional al zahărului, în legătură cu prelungirea Acordului internațional privind zahărul din 1992

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32007D0316
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007D0316/decizie-ue-2007-316
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32007D0316/decizie-ue-2007-316.md
- **Subiecte:** acord asupra produselor de bază, acord internațional, Comunitatea Europeană, zahăr

## Recitale

### (1)

> Acordul internațional privind zahărul din 1992 a fost încheiat de Comunitate prin Decizia 92/580/CEE (1) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, pentru o perioadă de trei ani, până la 31 decembrie 1995. Acordul a fost prelungit în mod regulat pe perioade de câte doi ani. Acordul a fost prelungit ultima dată prin decizia Consiliului internațional al zahărului din mai 2005 și rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2007. O nouă prelungire este în interesul Comunității. Prin urmare, Comisia, care reprezintă Comunitatea în cadrul Consiliului internațional al zahărului, ar trebui să fie autorizată să voteze în favoarea acestei prelungiri,


## Articole

### Articolul text — Text integral

> DECIZIA CONSILIULUI
>
> din 16 aprilie 2007
>
> de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată, în numele Comunității, în cadrul Consiliului internațional al zahărului, în legătură cu prelungirea Acordului internațional privind zahărul din 1992
>
> (2007/316/CE)
>
> CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
>
> având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133, coroborat cu articolul 300 alineatul (2) paragraful al doilea,
>
> având în vedere propunerea Comisiei,
>
> întrucât:
>
> Acordul internațional privind zahărul din 1992 a fost încheiat de Comunitate prin Decizia 92/580/CEE (1) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, pentru o perioadă de trei ani, până la 31 decembrie 1995. Acordul a fost prelungit în mod regulat pe perioade de câte doi ani. Acordul a fost prelungit ultima dată prin decizia Consiliului internațional al zahărului din mai 2005 și rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2007. O nouă prelungire este în interesul Comunității. Prin urmare, Comisia, care reprezintă Comunitatea în cadrul Consiliului internațional al zahărului, ar trebui să fie autorizată să voteze în favoarea acestei prelungiri,
>
> DECIDE:
>
> Articol unic
>
> Poziția Comunității în cadrul Consiliului internațional al zahărului este aceea de a vota în favoarea prelungirii Acordului internațional privind zahărul din 1992, pentru o nouă perioadă de cel mult doi ani.
>
> Comisia este autorizată prin prezenta să exprime această poziție în cadrul Consiliului internațional al zahărului.
>
> Adoptată la Luxemburg, 16 aprilie 2007.
>
> Pentru Consiliu
>
> Președintele
>
> H. SEEHOFER
>
> (1) JO L 379, 23.12.1992, p. 15.

