# Regulamentul (CE) nr. 716/2006 al Consiliului din 5 mai 2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv la importurile de magnezie calcinată total (sinterizată) originară din Republica Populară Chineză

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32006R0716
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006R0716/regulament-ue-2006-716
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006R0716/regulament-ue-2006-716.md
- **Subiecte:** China, import, legislație antidumping, magneziu, produs original, taxă antidumping

## Articole

### Articolul 1

> (1) Se instituie un drept antidumping definitiv la importurile de magnezie calcinată total care se încadrează la codul NC 2519 90 30, originară din Republica Populară Chineză.
>
> (2) Valoarea dreptului antidumping este:
>
> (a) egală cu diferența dintre prețul minim de import de 120 EUR pe tonă și prețul net franco frontieră comunitară, înainte de vămuire, în cazul în care acesta din urmă este: — mai mic decât prețul minim de import și — stabilit pe baza unei facturi emise de către un exportator situat în Republica Populară Chineză în mod direct unei părți independente din Comunitate (cod adițional TARIC A439);
>
> (b) nulă, în cazul în care prețul net franco frontieră comunitară, înainte de vămuire, stabilit pe baza unei facturi emise de către un exportator din Republica Populară Chineză în mod direct unei părți independente din Comunitate, este mai mare sau egal cu prețul minim de import de 120 EUR pe tonă (cod adițional TARIC A439);
>
> (c) egală cu un drept ad valorem de 63,3 % în toate celelalte cazuri care nu se încadrează la literele (a) și (b) anterioare (cod adițional TARIC A999).
>
> (3) Atunci când dreptul antidumping se stabilește în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) litera (a) și, în cazul în care mărfurile au fost deteriorate înainte de punerea în liberă circulație și, prin urmare, prețul efectiv plătit sau de plătit este calculat proporțional pentru stabilirea valorii în vamă în conformitate cu articolul 145 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (7), prețul minim de import stabilit anterior se reduce cu un procent care corespunde repartizării proporționale a prețului în prezent plătit sau de plătit. Prin urmare, dreptul care urmează să fie plătit este egal cu diferența dintre prețul minim de import redus și prețul net franco frontieră comunitară redus, înainte de vămuire.
>
> (4) Cu excepția cazului în care se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de drepturi vamale și alte practici vamale.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

