# Regulamentul (CE) nr. 198/2006 al Comisiei din 3 februarie 2006 de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1552/2005 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile referitoare la formarea profesională în întreprinderiText cu relevanță pentru SEE.

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32006R0198
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006R0198/regulament-ue-2006-198
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006R0198/regulament-ue-2006-198.md
- **Subiecte:** instruire la locul de muncă, metode statistice, statistica locurilor de muncă, statistici ale UE, tip de afacere

## Articole

### Articolul 1

> Prezentul regulament stabilește dispozițiile de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1552/2005 privind statisticile referitoare la formarea profesională în întreprinderi.

### Articolul 2

> Primul an de referință pentru care trebuie colectate date este anul calendaristic 2005.

### Articolul 3

> Anexa I precizează variabilele specifice care trebuie transmise Comisiei (Eurostat).

### Articolul 4

> Anexa II precizează metoda de eșantionare și cerințele în materie de precizie, mărimea eșantionului necesară pentru a răspunde acestor cerințe, precum și specificațiile detaliate NACE și categoriile de mărime în funcție de care pot fi defalcate rezultatele.

### Articolul 5

> Statele membre sunt responsabile pentru controlul datelor, corectarea erorilor, imputare și ponderare.
>
> Anexa III definește principiile care trebuie aplicate pentru imputarea și ponderarea variabilelor. Raportul de calitate menționează și justifică, în mod corespunzător, orice derogare de la respectivele principii.

### Articolul 6

> Anexa IV precizează modalitățile și formatul de transmitere a datelor către Comisie (Eurostat).

### Articolul 7

> Fiecare stat membru procedează la evaluarea calității datelor pe care le transmite și prezintă respectiva evaluare sub forma unui raport de calitate. Respectivul raport est elaborat și prezentat Comisiei (Eurostat) în formatul specificat în anexa V.

### Articolul 8

> Pentru a obține un nivel înalt de armonizare între țări a rezultatelor anchetei, Comisia (Eurostat), în strânsă colaborare cu statele membre, propune recomandări metodologice și practice, precum și linii directoare privind realizarea anchetei, sub forma unui „Manual al Uniunii Europene.”

### Articolul 9

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

