# Regulamentul (CE) nr. 40/2006 al Comisiei din 10 ianuarie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 4/2004 de adoptare a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 4045/89 al Consiliului privind controalele efectuate de statele membre asupra operațiunilor care fac parte din sistemul de finanțare de către Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă, secțiunea Garantare

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32006R0040
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006R0040/regulament-ue-2006-40
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006R0040/regulament-ue-2006-40.md
- **Subiecte:** auditul managementului, control financiar, FEOGA - secțiunea Garantare, finanțarea UE, furnizare de informații, procesarea datelor

## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (CE) nr. 4/2004 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 5 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Raportul anual prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 4045/89 conține informații detaliate privind fiecare dintre aspectele legate de punerea în aplicare a respectivului regulament, enumerate în partea I a anexei II la prezentul regulament, și cuprinde informații detaliate în conformitate cu formularele tip prevăzute în partea II a anexei respective.”; (b) alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Lista de întreprinderi prevăzută la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4045/89 se stabilește în conformitate cu formularul tip prevăzut de anexa IV la prezentul regulament și cuprinde datele privind operațiunile, în formatul indicat la articolul 6 alineatul (3).”; (c) se adaugă următorul alineat: „(8) Analiza riscurilor prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4045/89 se stabilește în conformitate cu formularul tip prevăzut de anexa IX la prezentul regulament.”
>
> 2. Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 (1) Informațiile care trebuie prezentate în conformitate cu articolul 5 alineatele (1), (2), (3), (4), (7) și (8) se comunică în format electronic, în forma prevăzută de Comisie. (2) Informațiile care trebuie prezentate în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatele (5) și (6) se comunică pe suport hârtie sau în format electronic, într-o formă care urmează să fie convenită între expeditor și destinatar. Expeditorului i se trimite o confirmare de primire pentru fiecare solicitare/răspuns pe care le primește în temeiul articolului 5 alineatele (5) și (6). (3) Datele privind operațiunile în conformitate cu dispozițiile articolului 7 din Regulamentul (CEE) nr. 4045/89 se comunică în format electronic, în forma prevăzută de anexa I, de anexa II punctul 2 și de anexa III la Regulamentul (CE) nr. 2390/1999 al Comisiei (3).
>
> 3. Anexa II se înlocuiește cu textul anexei I la prezentul regulament.
>
> 4. Anexa III se înlocuiește cu textul anexei II la prezentul regulament.
>
> 5. Anexa VIII se înlocuiește cu textul anexei III la prezentul regulament.
>
> 6. Se adaugă o nouă anexă IX, al cărei text este prevăzut de anexa IV la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

