# Directiva 2006/97/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor directive în domeniul liberei circulații a mărfurilor, având în vedere aderarea Bulgariei și a României

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32006L0097
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006L0097/directiva-ue-2006-97
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006L0097/directiva-ue-2006-97.md
- **Subiecte:** aderare la Uniunea Europeană, adjudecarea unui contract, alimentare cu apă, armonizare legislativă, Bulgaria, companie de transport, Consiliul Uniunii Europene, contract public, directivă Comunitatea Europeană, industrie energetică, libera circulație a mărfurilor, România, servicii poștale și de telecomunicații

## Articole

### Articolul 1

> Directivele 92/13/CEE, 2004/17/CE și 2004/18/CE se modifică în conformitate cu anexa.

### Articolul 2

> (1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la data aderării Bulgariei și României la Uniunea Europeană. Comisiei îi sunt comunicate de îndată textele acestor acte, precum și un tabel de corespondență între acestea și prezenta directivă.
>
> Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții din dreptul intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 3

> Prezenta directivă intră în vigoare sub rezerva și la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Bulgariei și a României.

### Articolul 4

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

