# Decizia Consiliului din 24 iulie 2006 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special de femei și de copii, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, în ceea ce privește dispozițiile protocolului în măsura în care acestea intră în sfera de aplicare a părții a treia titlul IV din Tratatul de instituire a Comunității Europene

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32006D0619
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006D0619/decizie-ue-2006-619
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006D0619/decizie-ue-2006-619.md
- **Subiecte:** ajutor pentru victime, convenție ONU, cooperare judiciară, cooperare legislativă, copil, crima organizată, femeie, protocol la un acord, trafic de ființe umane

## Articole

### Articolul 1

> Protocolul privind prevenirea, reprimarea, pedepsirea traficului de persoane, în special de femei și copii, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, al cărui text figurează la anexa I, se aprobă în numele Comunității Europene.
>
> Instrumentul de confirmare oficială al Comunității cuprinde o declarație de competență, în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din protocol, al cărei text figurează la anexa II.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se aplică în măsura în care prevederile protocolului intră în sfera de aplicare a părții a treia titlul IV din tratat.

### Articolul 3

> Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana abilitată să depună instrumentul de confirmare oficială pentru a angaja Comunitatea.
>
> Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

