# Decizia Comisiei din 27 iunie 2006 privind unele măsuri provizorii de urgență destinate evitării introducerii și răspândirii în Comunitate a organismului Dryocosmus kuriphilus Yasumatsu \[notificată cu numărul C(2006) 2881\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32006D0464
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006D0464/decizie-ue-2006-464
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006D0464/decizie-ue-2006-464.md
- **Subiecte:** bolile plantelor, foioase, import (UE), insectă, inspecție fitosanitară, protecția florei, restricție de import

## Articole

### Articolul 1

> Definiție
>
> În sensul prezentei decizii, prin „plante” se înțelege plantele sau părți din plante din specia Castanea Mill., destinate plantării, altele decât fructele și semințele.

### Articolul 2

> Măsuri de combatere a Dryocosmus kuriphilus Yasumatsu
>
> Este necesar să se interzică introducerea și răspândirea în Comunitate a organismului Dryocosmus kuriphilus Yasumatsu, denumit în continuare „organism”.

### Articolul 3

> Importul de plante
>
> Introducerea de plante în Comunitate se autorizează numai în cazul în care:
>
> (a) acestea respectă măsurile prevăzute la punctul 1 din anexa I și
>
> (b) acestea fac obiectul, în momentul introducerii lor în Comunitate, unei inspecții care vizează detectarea prezenței organismului, în conformitate cu articolul 13a alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE și au fost declarate indemne.

### Articolul 4

> Circulația plantelor în Comunitate
>
> Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 5 alineatul (3) litera (a) și părții II din anexa II, plantele originare din Comunitate sau importate în Comunitate în conformitate cu articolul 3 din prezenta decizie pot fi transferate în afara locului lor de producție din Comunitate, inclusiv, după caz, din magazinele de grădinărit, numai în cazul în care respectă normele prevăzute la punctul 2 din anexa I.

### Articolul 5

> Anchete și notificări
>
> (1) Statele membre recurg anual la anchete oficiale care vizează detectarea prezenței organismului sau găsirea de dovezi ale contaminării cu organismul pe teritoriul lor.
>
> Fără a aduce atingere articolului 16 alineatul (2) din Directiva 2000/29/CE, rezultatele anchetelor sunt notificate Comisiei și celorlalte state membre anual, până la 31 decembrie.
>
> (2) Orice suspiciune sau prezență dovedită a organismului trebuie notificată de îndată organismelor competente oficiale.
>
> (3) (a) Statele membre pot solicita ca circulația plantelor către sau pe teritoriul lor să intre sub incidența unui sistem de trasabilitate, care poate include o obligație de declarație de circulație dată autorităților oficiale competente de către persoana responsabilă cu aceasta. (b) Statele membre pot impune persoanelor responsabile cu plantarea o obligație de declarație de plantare dată autorităților oficiale competente.

### Articolul 6

> Stabilire de zone delimitate
>
> În cazul în care rezultatele anchetelor menționate la articolul 5 alineatul (1) sau notificarea menționată la articolul 5 alineatul (2) confirmă prezența organismului într-o zonă sau în cazul în care prezența sa se stabilește cu alte mijloace, statele membre stabilesc zone delimitate și iau măsurile oficiale prevăzute la punctele I și, respectiv, II din anexa II.

### Articolul 7

> Conformitate
>
> După caz, statele membre modifică măsurile pe care le-au adoptat pentru a se apăra împotriva introducerii și împotriva răspândirii organismului, astfel încât să pună aceste măsuri în conformitate cu prezenta decizie și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

### Articolul 8

> Revizuire
>
> Prezenta decizie se revizuiește până la 1 februarie 2008.

### Articolul 9

> Destinatari
>
> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

