# Decizia Consiliului din 27 februarie 2006 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind participarea Elveției la Agenția Europeană de Mediu și la Rețeaua europeană de informare și observare pentru mediu

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32006D0235
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006D0235/decizie-ue-2006-235
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32006D0235/decizie-ue-2006-235.md
- **Subiecte:** acord de cooperare (UE), Agenția Europeană de Mediu, cooperare mediu înconjurător, Elveția, monitorizarea mediului, protecția mediului înconjurător, rețea de informații

## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă, în numele Comunității Europene, Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind participarea Elveției la Agenția Europeană de Mediu și la Rețeaua europeană de informare și observare pentru mediu.
>
> Textul acordului se anexează la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Președintele Consiliului procedează, în numele Comunității, la notificarea prevăzută la articolul 20 din acord (3).

### Articolul 3

> În cadrul comitetul mixt creat în temeiul articolului 16 din acord, Comunitatea este reprezentată de către Comisie.
>
> Poziția Comunității în ceea ce privește deciziile comitetului mixt se adoptă de către Consiliu, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, pentru chestiunile privind contribuția financiară a Elveției și pentru toate derogările semnificative privind încorporarea actelor din legislația comunitară în anexa I, precum și pentru orice modificări aduse anexei III.
>
> În cazul tuturor celorlalte decizii ale comitetului mixt, inclusiv pentru încorporarea periodică a actelor din legislația comunitară în anexa I, sub rezerva ajustărilor tehnice necesare, precum și în cazul chestiunilor legate de funcționarea internă a comitetului mixt, poziția Comunității se adoptă de către Comisie.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

