# Regulamentul (CE) nr. 1660/2005 al Consiliului din 6 octombrie 2005 privind încheierea protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica Federală Islamică a Comorelor privind pescuitul în largul coastelor Comorelor pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2010

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32005R1660
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005R1660/regulament-ue-2005-1660
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005R1660/regulament-ue-2005-1660.md
- **Subiecte:** acord de pescuit, Comore, compensații financiare la un acord, drept de pescuit, protocol la un acord, zonă de pescuit

## Articole

### Articolul 1

> Protocolul de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica Federală Islamică a Comorelor privind pescuitul în largul coastelor Comorelor pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2010 se aprobă în numele Comunității.
>
> Textul protocolului se anexează la prezentul regulament (3).

### Articolul 2

> Posibilitățile de pescuit prevăzute de protocol sunt alocate între statele membre după cum urmează:
>
> (a) toniere cu plasă pungă: Spania : 21 nave, Franța : 18 nave, Italia : 1 navă
>
> (b) nave de pescuit de suprafață cu paragate: Spania : 12 nave, Portugalia : 5 nave.
>
> În cazul în care cererile de licență ale acestor state membre nu acoperă toate posibilitățile de pescuit prevăzute de protocol, Comisia poate lua în considerare cereri de licență din orice alt stat membru.

### Articolul 3

> Statele membre ale căror nave pescuiesc în temeiul prezentului protocol sunt obligate să adreseze Comisiei o notificare privind cantitățile din fiecare stoc pescuit în zona comoriană de pescuit, în conformitate cu regimurile stabilite de Regulamentul (CE) nr. 500/2001 al Comisiei (4).

### Articolul 4

> Președintele Consiliului este autorizat să numească persoanele împuternicite să semneze protocolul prin care Comunitatea își asumă obligații.

### Articolul 5

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

