# Directiva 2005/93/CE a Consiliului din 21 decembrie 2005 de modificare a Directivei 69/169/CEE în ceea ce privește restricțiile cantitative temporare privind importurile de bere în Finlanda

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32005L0093
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005L0093/directiva-ue-2005-93
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005L0093/directiva-ue-2005-93.md
- **Subiecte:** bere, derogare de la legislația UE, Finlanda, franciză vamală, import, restricție de import

## Articole

### Articolul 1

> La articolul 5 din Directiva 69/169/CEE, alineatul (9) se înlocuiește cu următorul text:
>
> „(9) Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1), Finlanda este autorizată să aplice, până la 31 decembrie 2007, o limită cantitativă maximă de cel puțin 16 litri pentru importurile de bere originare din țările terțe.”

### Articolul 2

> (1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 2005. Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele actelor, precum și un tabel de corespondență între aceste acte și prezenta directivă.
>
> Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 3

> Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### Articolul 4

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

