# Decizia Consiliului din 2 iunie 2005 privind încheierea unui Acord-cadru între Comunitatea Europeană și Republica Albania de stabilire a principiilor generale ale participării Republicii Albania la programele comunitare

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32005D0524
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005D0524/decizie-ue-2005-524
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005D0524/decizie-ue-2005-524.md
- **Subiecte:** acord (UE), acord cadru, ajutor al UE, Albania, cofinanțare, politică de cooperare, program al UE

## Articole

### Articolul 1

> Acordul-cadru între Comunitatea Europeană și Republica Albania de stabilire a principiilor generale ale participării Republicii Albania la programele comunitare se aprobă, în numele Comunității.
>
> Textul acordului se atașează la prezenta decizie (3).

### Articolul 2

> (1) Comisia este împuternicită să stabilească, în numele Comunității, modalitățile și condițiile aplicabile participării Republicii Albania la un program dat, în special contribuția financiară care urmează a fi vărsată. Comisia este asistată în îndeplinirea acestei sarcini de către un comitet special numit de Consiliu.
>
> (2) În cazul în care Republica Albania solicită asistență externă, se aplică procedurile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2666/2000 și de orice alt regulament similar, care prevede asistență externă comunitară pentru Republica Albania și care poate fi adoptat ulterior.

### Articolul 3

> După trei ani cel mai târziu de la data intrării în vigoare a acordului, iar ulterior la fiecare trei ani, Comisia examinează punerea în aplicare a acordului și prezintă un raport Consiliului. Acest raport poate fi însoțit, dacă este cazul, de propuneri corespunzătoare.

### Articolul 4

> Președintele Consiliului procedează, în numele Comunității, la notificările prevăzute la articolul 10 din acord.

