# Decizia Comisiei din 12 iulie 2005 de modificare a Deciziei 97/757/CE de stabilire a condițiilor speciale care reglementează importurile de produse pescărești și de acvacultură originare din Madagascar, în ceea ce privește autoritatea competentă și modelul de certificat de sănătate \[notificată cu numărul C(2005) 2513\]Text cu relevanță pentru SEE.

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32005D0496
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005D0496/decizie-ue-2005-496
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005D0496/decizie-ue-2005-496.md
- **Subiecte:** articole de pescuit, certificat sanitar, import, inspecție sanitară, Madagascar, produs piscicol

## Articole

### Articolul 1

> Decizia 97/757/CE se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 Direction de la santé animale et du phytosanitaire (DSAPS) du ministère de l′agriculture, de l′élevage et de la pêche (MAEP) «este autoritatea competentă din Madagascar pentru verificarea și certificarea conformității produselor pescărești și de acvacultură cu cerințele Directivei 91/493/CEE.»”
>
> 2. Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 Produsele pescărești și de acvacultură importate din Madagascar trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1. fiecare lot trebuie să fie însoțit de un certificat de sănătate în original, numerotat, completat, datat și semnat corespunzător și constând dintr-o singură pagină, în conformitate cu modelul din anexa A la prezenta decizie; 2. produsele trebuie să provină de la unități, nave fabrică, antrepozite frigorifice autorizate sau nave frigorifice înregistrate, care figurează pe lista din anexa B la prezenta decizie; 3. cu excepția produselor pescărești în vrac congelate și destinate fabricării alimentelor conservate, toate ambalajele trebuie să aibă marcat cu litere de neșters cuvântul «Madagascar» și numărul de aprobare/de înregistrare al unității, navei fabrică, antrepozitului frigorific sau al navei frigorifice de origine.”
>
> 3. Articolul 3 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Certificatul trebuie să conțină numele, calitatea și semnătura reprezentantului DSAPS-MAEP, precum și ștampila sa oficială, într-o culoare diferită de cea a altor mențiuni din certificat.”
>
> 4. Anexa A se înlocuiește cu textul anexei la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se aplică de la 28 august 2005.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

