# Decizia Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social European, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 26 ianuarie 2005 de înființare a Școlii Europene de Administrație

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32005D0118
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005D0118/decizie-ue-2005-118
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32005D0118/decizie-ue-2005-118.md
- **Subiecte:** cooperare interinstituțională (UE), funcționar european, instruire la locul de muncă, organ al UE, școli europene

## Articole

### Articolul 1

> Instituirea Școlii Europene de Administrație
>
> Se instituie Școala Europeană de Administrație, denumită în continuare „școala”.

### Articolul 2

> Sarcini
>
> (1) Școala pune în aplicare anumite acțiuni de formare profesională în numele și în cadrul orientărilor stabilite de către instituțiile semnatare ale prezentei decizii (denumite în continuare „instituțiile”), în scopul dezvoltării resurselor umane și dezvoltării carierei.
>
> (2) În funcție de cererile care îi sunt adresate de către instituții, școala:
>
> (a) concepe, organizează și evaluează acțiuni de formare;
>
> (b) facilitează participarea la acțiuni de formare externă;
>
> (c) poate îndeplini orice sarcină conexă și de sprijin pentru misiunea sa;
>
> (3) Secretarii generali ai instituțiilor, grefierul Curții de Justiție și reprezentantul Ombudsmanului European stabilesc și, după caz, modifică domeniile de formare încredințate școlii.
>
> (4) La cererea unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții, școala poate să îi acorde asistență, contra cost, în ceea ce privește expertiza de formare.

### Articolul 3

> Cereri, reclamații și contestații
>
> Cererile și reclamațiile privind exercitarea atribuțiilor conferite în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) se adresează școlii. Orice contestație în aceste domenii este formulată împotriva Comisiei.

### Articolul 4

> Afiliere
>
> (1) Școala este afiliată din punct de vedere administrativ Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene, denumit în continuare „oficiul”.
>
> (2) Afilierea implică în special următoarele:
>
> — consiliul de administrație al oficiului exercită atribuțiile consiliului de administrație al școlii;
>
> — directorul școlii este directorul oficiului;
>
> — personalul școlii este repartizat pe posturile oficiului;
>
> — veniturile și cheltuielile școlii sunt integrate în bugetul oficiului.
>
> (3) Până la 15 februarie 2008 se poate pune capăt afilierii printr-o decizie a consiliului de administrație luată cu majoritate calificată, în conformitate cu articolul 5 alineatul (6) din Decizia 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social European, Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European (3) și cu condiția ca cel puțin cinci instituții semnatare să fie în favoare.

### Articolul 5

> Punerea în aplicare
>
> Secretarii generali ai Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, grefierul Curții de Justiție, secretarii generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social European, Comitetului Regiunilor și reprezentantul Ombudsmanului European iau de comun acord măsurile necesare punerii în aplicare a prezentei decizii.

### Articolul 6

> Intrarea în vigoare
>
> Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

