# Regulamentul (CE) nr. 877/2004 al Comisiei din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2200/96 în ceea ce privește comunicarea prețurilor constatate pe piețe pentru anumite fructe și legume proaspete

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32004R0877
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004R0877/regulament-ue-2004-877
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004R0877/regulament-ue-2004-877.md
- **Subiecte:** fructe proaspete, legume proaspete, organizarea comună a pieței, prețul pieței, schimb de informații

## Articole

### Articolul 1

> (1) Prețurile constatate prevăzute la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96 sunt prețuri franco unitatea de ambalare, fără TVA, exprimate în euro la 100 de kilograme de greutate netă, ale produselor de categoria I, triate, ambalate și, după caz, plasate pe paleți.
>
> (2) Statele membre determină piețele reprezentative prevăzute la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96 pe baza:
>
> (a) fie a tranzacțiilor realizate pe piețe identificabile în mod fizic (piețe de gros, licitații și alte locuri de întâlnire fizică a ofertei și a cererii) în zona de producție;
>
> (b) fie a tranzacțiilor directe între producători din zona de producție și cumpărători individuali (angrosiști, comercianți, centre de distribuție și alți operatori);
>
> (c) fie a unei combinații a tipurilor de tranzacții prevăzute la literele (a) și (b).
>
> Lista piețelor reprezentative este prevăzută de anexă.

### Articolul 2

> Pentru produsele prevăzute de anexă, statele membre transmit Comisiei, în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni, până la ora 12 (ora Bruxelles-ului), o comunicare ce detaliază, pentru fiecare zi de piață, prețul mediu în euro la 100 kilograme constatat pe piețele prevăzute de anexă, pentru tipurile și/sau soiurile de produse și pentru mărimile și/sau prezentările prevăzute de anexă, pentru care s-au efectuat tranzacții prevăzute la articolul 1 alineatul (2).
>
> Această comunicare se face prin sistemul electronic indicat de Comisie.
>
> Comisia transmite statelor membre informațiile primite, precum și, pentru fiecare produs în cauză, prețul mediu în cadrul Comunității.

### Articolul 3

> (1) Statele membre transmit, la cererea Comisiei, metoda de calculare a prețului mediu prevăzut la articolul 2 primul paragraf.
>
> În cazul în care tipurile și/sau soiurile de produse în cauză fac obiectul unor cotații pentru mărimi și/sau prezentări diferite de cele prevăzute de anexă, statele membre pot calcula prețul mediu pentru mărimile și/sau prezentările prevăzute de anexă prin intermediul unor coeficienți de conversie. Fixarea coeficienților de conversie face parte din metoda prevăzută la primul paragraf al prezentului alineat.
>
> (2) Comisia stabilește, în cazul în care este necesar, orientările comune referitoare la metoda prevăzută la alineatul (1).

### Articolul 4

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

