# Regulamentul (CE) nr. 849/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2320/2002 de instituire a unor norme comune în domeniul siguranței aviației civileText cu relevanță pentru SEE.

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32004R0849
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004R0849/regulament-ue-2004-849
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004R0849/regulament-ue-2004-849.md
- **Subiecte:** aviație civilă, norme de securitate, siguranță aeriană, standard european

## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (CE) nr. 2320/2002 se modifică după cum urmează:
>
> 1. la articolul 2 se adaugă următoarea definiție: „(4) «zonă delimitată» înseamnă o zonă care este separată de alte zone de siguranță cu acces restricționat din aeroport, prin controlul accesului.”;
>
> 2. articolul 4 se modifică după cum urmează: — alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Autoritatea competentă a unui stat membru poate adopta, pe baza unei evaluări a riscului local și în cazul în care aplicarea măsurilor de siguranță specificate în anexă poate fi disproporționată sau când aceste măsuri nu pot fi puse în aplicare din rațiuni practice obiective, măsuri naționale de siguranță care să prevadă un nivel de protecție adecvat în aeroporturile: (a) cu o medie anuală care nu depășește 2 zboruri comerciale pe zi sau (b) care nu sunt utilizate decât pentru zboruri ale aviației generale sau (c) a căror activitate comercială este limitată la aeronave cu o greutate maximă la decolare (MTOW) mai mică de 10 tone sau cu mai puțin de 20 de locuri, luând în considerare particularitățile unor astfel de aeroporturi mici. Statele membre în cauză informează Comisia cu privire la aceste măsuri.”; — se introduce următorul alineat: „(3a) Alineatul (3) se adresează, în aceeași măsură și zonelor delimitate din aeroporturile: (a) care nu sunt utilizate decât pentru zboruri de aviație generală sau (b) a căror activitate comercială este limitată la aeronave cu o greutate maximă la decolare (MTOW) mai mică de 10 tone sau cu mai puțin de 20 de locuri. Zonele delimitate sunt indicate în programul de siguranță al aeroportului. Atunci când se efectuează un zbor cu plecare dintr-o zonă delimitată a aeroportului este necesar să fie informat sistematic aeroportul de destinație înainte de sosire.”;
>
> 3. la articolul 7 cuvintele „auditat”, „auditări”, „auditori” și „rapoarte de audit” se înlocuiesc cu „monitorizat”, „activități de monitorizare a conformității”, „persoane” și, respectiv, „rapoarte de monitorizare a conformității”;
>
> 4. anexa se modifică după cum urmează: — la punctul 5.2 se adaugă alineatul următor: „(3) Excepții Bagajele de cală ale persoanelor enumerate la punctul 4.1 alineatul (3) pot face obiectul procedurilor speciale de control sau pot fi exceptate.”; — la punctul 7.3 alineatul (1) litera (b), ultima teză se înlocuiește cu următorul text: „pentru a se obține, în mod rezonabil, o garanție că nu sunt incluse articolele interzise enumerate la punctele (iv) și (v) din apendice, cu excepția cazului în care au fost declarate și supuse în mod corespunzător aplicării măsurilor de siguranță în vigoare și”.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

