# Regulamentul (CE) nr. 85/2004 al Comisiei din 15 ianuarie 2004 de stabilire a standardului de comercializare pentru mere

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32004R0085
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004R0085/regulament-ue-2004-85
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004R0085/regulament-ue-2004-85.md
- **Subiecte:** norme de comercializare, sâmburele fructului

## Articole

### Articolul 1

> Standardul de comercializare aplicabil merelor care intră sub incidența codului NC ex 0808 10 este prevăzut în anexă.
>
> Standardul se aplică în toate etapele de comercializare, în condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2200/96.
>
> Cu toate acestea, în etapele următoare etapei de expediere, produsele pot prezenta, în raport cu cerințele standardului:
>
> — o ușoară diminuare a stării de prospețime și de turgescență;
>
> — produsele încadrate în alte categorii decât categoria „Extra” pot prezenta ușoare alterări datorate evoluției lor și caracterului lor mai mult sau mai puțin perisabil.

### Articolul 2

> Până la 31 iulie 2005, se aplică următoarele dispoziții privind mărimea:
>
> (a) dacă dimensiunea este determinată cu ajutorul diametrului, se impune un diametru minim pentru toate categoriile de fructe, după cum urmează: Extra Categoria I Categoria II Soiuri cu fructe mari (3) 70 mm 65 mm 65 mm Alte soiuri 60 mm 55 mm 55 mm
>
> (b) dacă dimensiunea este determinată cu ajutorul greutății, se impune o greutate minimă pentru toate categoriile de fructe, după cum urmează: Extra Categoria I Categoria II Soiuri cu fructe mari (4) 140 g 110 g 110 g Alte soiuri 90 g 80 g 80 g

### Articolul 3

> Regulamentul (CE) nr. 1619/2001 se abrogă.

### Articolul 4

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Paragrafele al doilea și al treilea de la punctul III din anexă se aplică doar de la 1 august 2005.

