# Directiva 2004/106/CE a Consiliului din 16 noiembrie 2004 de modificare a Directivelor 77/799/CEE privind asistența reciprocă acordată de autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe, al anumitor accize și al impozitării primelor de asigurare și 92/12/CEE privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32004L0106
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004L0106/directiva-ue-2004-106
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004L0106/directiva-ue-2004-106.md
- **Subiecte:** accize, cooperare administrativă, fiscalitate, impozit direct, primă de asigurare

## Articole

### Articolul 1

> Directiva 77/799/CEE se modifică după cum urmează:
>
> 1. Titlul se înlocuiește cu următorul titlu: „Directiva 77/799/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă acordată de autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe și al impozitării primelor de asigurare.”
>
> 2. La articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) În conformitate cu dispozițiile prezentei directive, autoritățile competente ale statelor membre fac schimb de informații care le pot permite să efectueze o evaluare corectă a impozitelor pe venit și pe capital și orice alte informații privind stabilirea impozitelor pe primele de asigurare prevăzute la articolul 3 a șasea liniuță din Directiva 76/308/CEE a Consiliului din 15 martie 1976 privind asistența mutuală în materie de recuperare a creanțelor privind anumite taxe, drepturi și alte măsuri (8).

### Articolul 2

> Directiva 92/12/CEE se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 15a se elimină.
>
> 2. Articolul 15b se elimină.
>
> 3. Articolul 19 alineatul (6) se elimină.

### Articolul 3

> Trimiterile la Directiva 77/799/CEE privind accizele se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (CE) nr. 2073/2004.
>
> Trimiterile la Directiva 92/12/CEE privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (CE) nr. 2073/2004.

### Articolul 4

> (1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 30 iunie 2005. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
>
> Ele aplică aceste dispoziții de la 1 iulie 2005.
>
> Atunci când statele membre asigură intrarea în vigoare acestor acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Comisiei îi sunt comunicate de căre statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
>
> (3) Prin derogare de la articolul 2 din Directiva 2004/56/CE, statele membre nu au obligația de a adopta și aplica dispozițiile necesare pentru a se conforma Directivei 2004/56/CE privind accizele.

### Articolul 5

> Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### Articolul 6

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

