# Decizia Comisiei din 15 decembrie 2004 de înființare a unei agenții executive, denumită „Agenția Executivă pentru Programul de Sănătate Publică” pentru gestionarea activității comunitare în domeniul sănătății publice – în temeiul Regulamentului (CE) nr. 58/2003 al Consiliului

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32004D0858
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004D0858/decizie-ue-2004-858
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32004D0858/decizie-ue-2004-858.md
- **Subiecte:** competență instituțională (UE), funcționare instituțională, management, oficiu sau agenție a UE, program al UE, sănătate publică

## Articole

### Articolul 1

> Înființare
>
> (1) Se înființează o agenție executivă pentru gestionarea programului comunitar în domeniul sănătății publice (denumită în continuare „agenția”), al cărei statut este stabilit de Regulamentul (CE) nr. 58/2003.
>
> (2) Denumirea agenției este „Agenția Executivă pentru Programul de Sănătate Publică.”

### Articolul 2

> Sediu
>
> Sediul agenției este la Luxemburg.

### Articolul 3

> Durată
>
> Agenția este înființată pentru o perioadă care începe la 1 ianuarie 2005 și se încheie la 31 decembrie 2010.

### Articolul 4

> Obiective și sarcini
>
> (1) În conformitate cu programul comunitar în domeniul sănătății publice, stabilit de Decizia nr. 1786/2002/CE (denumită în continuare „decizia-cadru”), agenției i se încredințează punerea în aplicare a sarcinilor privind ajutorul comunitar în cadrul programului, cu excepția evaluării programului, monitorizării legislației sau oricărei alte activități care ar putea fi exclusiv de competența Comisiei. Acesteia i se încredințează, în special, următoarele sarcini:
>
> (a) gestionarea tuturor etapelor ale ciclului de viață al anumitor proiecte, în contextul punerii în aplicare a programului privind sănătatea publică, pe baza Deciziei nr. 1786/2002/CE și a planului de lucru prevăzut de decizia respectivă și adoptat de Comisie, precum și verificările necesare în acest scop, adoptând deciziile pertinente în cazul în care Comisia a împuternicit agenția în acest sens;
>
> (b) adoptarea instrumentelor de execuție bugetară pentru venituri și cheltuieli și, în cazul în care Comisia a împuternicit agenția în acest sens, realizarea tuturor operațiunilor necesare pentru gestionarea programului comunitar și, în special, a celor legate de atribuirea contractelor și subvențiilor;
>
> (c) asigurarea sprijinului logistic, științific și tehnic, în special prin organizarea unor întruniri tehnice (gestionarea grupurilor de lucru formate din experți), studii pregătitoare, seminarii sau conferințe.
>
> (2) Decizia Comisiei de delegare a autorității către agenție stabilește în detaliu toate sarcinile încredințate agenției. Decizia Comisiei se transmite, cu titlu informativ, Comitetului pentru agențiile executive.

### Articolul 5

> Structura organizatorică
>
> (1) Agenția este gestionată de un comitet director și un director, numiți de către Comisie.
>
> (2) Membrii comitetului director sunt numiți pentru o perioadă de doi ani.
>
> (3) Directorul este numit pentru o perioadă de patru ani.

### Articolul 6

> Subvenții
>
> Agenția primește o subvenție înscrisă în bugetul general al Uniunii Europene și provenită din fondurile alocate programului de sănătate publică.

### Articolul 7

> Supraveghere și raportare
>
> Agenția este supusă controlului Comisiei și trebuie să raporteze în mod regulat cu privire la progresul realizat în punerea în aplicare a programelor de care răspunde în conformitate cu normele și la intervalele prevăzute în actul de delegare.

### Articolul 8

> Execuția bugetului de funcționare
>
> Agenția execută bugetul de funcționare în conformitate cu dispozițiile regulamentului financiar tip (3).

