# Regulamentul (CE) nr. 2238/2003 al Consiliului din 15 decembrie 2003 privind protecția împotriva efectelor aplicării Legii americane antidumping din 1916 și ale acțiunilor în temeiul acesteia sau care decurg din aceasta

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32003R2238
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003R2238/regulament-ue-2003-2238
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003R2238/regulament-ue-2003-2238.md
- **Subiecte:** abrogare, legislație antidumping, restricționarea concurenței, Statele Unite

## Articole

### Articolul 1

> Nici o hotărâre a unei jurisdicții sau a unei autorități administrative situată în Statele Unite ale Americii care aplică, direct sau indirect, Legea antidumping din 1916 sau recunoaște acțiunile în temeiul acesteia sau care decurg din aceasta nu este nici recunoscută, nici declarată executorie în nici o situație posibilă.

### Articolul 2

> (1) Orice persoană menționată la articolul 3 este abilitată să recupereze eventuale cheltuieli, costuri, daune-interese și alte cheltuieli suportate de aceasta ca urmare a aplicării Legii antidumping din 1916 sau a acțiunilor în temeiul acesteia sau care decurg din aceasta.
>
> (2) Recuperarea poate fi obținută de îndată ce o acțiune este deschisă în temeiul Legii antidumping din 1916.
>
> (3) Recuperarea poate fi obținută de la persoana fizică sau juridică sau de la orice altă entitate care a introdus plângerea în temeiul Legii antidumping din 1916 sau de la orice persoană sau entitate care are legătură cu aceasta. Persoanele sau entitățile sunt considerate legate:
>
> (a) în cazul în care una face parte din conducerea sau Consiliul de administrație al întreprinderii celeilalte și invers;
>
> (b) în cazul în care acestea au, din punct de vedere juridic, calitatea de asociați;
>
> (c) în cazul în care una dintre ele o controlează pe cealaltă direct sau indirect;
>
> (d) în cazul în care ambele sunt direct sau indirect controlate de o terță persoană.
>
> (4) Fără a aduce atingere celorlalte mijloace disponibile și în conformitate cu legislația aplicabilă, recuperarea poate lua forma sechestrului și vânzării activelor deținute de pârât, inclusiv a părților sociale sau acțiunilor deținute într-o persoană juridică înființată în Comunitate.

### Articolul 3

> Persoanele menționate la articolul 2 alineatul (1) sunt:
>
> (a) orice persoană fizică care are reședința în Comunitate;
>
> (b) orice persoană juridică înființată în Comunitate;
>
> (c) orice persoană fizică sau juridică menționată la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4055/86 (4);
>
> (d) orice altă persoană fizică care acționează cu titlu profesional în cadrul Comunității, inclusiv în apele teritoriale și în spațiul aerian sau la bordul oricărei aeronave sau al oricărei nave aflate sub jurisdicția sau sub controlul unui stat membru.
>
> În sensul aplicării literei (a), expresia „care are reședința în Comunitate” înseamnă „care s-a stabilit în mod legal în Comunitate pentru o perioadă de cel puțin șase luni în ultimele douăsprezece luni care preced data la care o obligație se naște sau un drept este exersat în temeiul prezentului regulament”.

### Articolul 4

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

