# Regulamentul (CE) nr. 626/2003 al Comisiei din 3 aprilie 2003 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2377/2002 privind deschiderea și gestionarea unui contingent tarifar comunitar la importul de orz de bere provenit din țări terțe și de derogare de la Regulamentul (CEE) nr. 1766/92 al Consiliului

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32003R0626
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003R0626/regulament-ue-2003-626
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003R0626/regulament-ue-2003-626.md
- **Subiecte:** cotă tarifară, derogare de la legislația UE, etichetă de calitate, import, industria băuturilor, licență de import, orz, țări terțe

## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (CE) nr. 2377/2002 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 7 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Atunci când nu sunt îndeplinite criteriile de calitate și/sau condițiile de transformare menționate la articolele 5 și 6 din prezentul regulament, garanția referitoare la certificatul de import menționată la articolul 10 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1162/95 și garanția suplimentară menționată la articolul 6 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament rămân în vigoare.”
>
> 2. La articolul 8 ultima teză, termenii „și semnăturilor” se elimină.
>
> 3. La articolul 9 alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(2) În ziua depunerii cererilor de certificate, până la ora 18, ora Bruxelles-ului, autoritățile competente transmit prin fax Comisiei o comunicare în conformitate cu modelul prevăzut în anexa II, precum și cantitatea totală care rezultă din suma cantităților indicate în cererile de certificat de import.”

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

