# Decizia 2003/847/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind măsurile de control și sancțiunile penale referitoare la noile droguri sintetice 2C-I, 2C-T-2, 2C-T-7 și TMA-2

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32003D0847
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003D0847/decizie-ue-2003-847
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003D0847/decizie-ue-2003-847.md
- **Subiecte:** narcotice, pedepse, riscuri de sănătate, trafic de droguri

## Articole

### Articolul 1

> Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu legislația internă, pentru a supune 2C-I (2,5-dimetoxi-4-iodofenetilamină), 2C-T-2 (2,5-dimetoxi-4-etiltiofenetilamină), 2C-T-7 (2,5-dimetoxi-4-(n)-propiltiofenetilamină) și TMA-2 (2,4,5-trimetoxiamfetamină) măsurilor de control și sancțiunilor penale, prevăzute de legislația acestora, în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul Convenției din 1971 privind substanțele psihotrope a Organizației Națiunilor Unite, în ceea ce privește substanțele enumerate în Tabelele I sau II din convenția menționată.

### Articolul 2

> În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) paragraful al treilea din Acțiunea comună 97/396/JAI, statele membre iau măsurile prevăzute la articolul 1, în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei decizii.
>
> În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, statele membre informează Secretariatul General al Consiliului și Comisia cu privire la măsurile pe care le-au luat.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Aceasta intră în vigoare în ziua următoare datei publicării sale.

