# Decizia Comisiei din 10 martie 2003 privind neînscrierea metilului paration în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor acordate pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă \[notificată cu numărul C(2003) 724\]Text cu relevanță pentru SEE.

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32003D0166
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003D0166/decizie-ue-2003-166
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003D0166/decizie-ue-2003-166.md
- **Subiecte:** produs farmaceutic, produse fitosanitare, retragere de pe piață, substanță periculoasă

## Articole

### Articolul 1

> Metilul paration nu este înscris ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

### Articolul 2

> Statele membre se asigură că:
>
> (a) autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin metil paration sunt retrase în termen de șase luni de la data adoptării prezentei decizii;
>
> (b) începând de la data adoptării prezentei decizii, nici o autorizație pentru produsele fitosanitare care conțin metil paration nu se mai acordă sau reînnoiește în temeiul derogării prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE.

### Articolul 3

> Orice termen de grație acordat de statele membre în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE trebuie să fie cât mai scurt posibil și să nu depășească optsprezece luni de la data adoptării prezentei decizii.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

