# Decizia Comisiei din 27 februarie 2003 de stabilire a standardelor de codificare a componentelor și a materialelor pentru vehicule în temeiul Directivei 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind vehiculele scoase din uz \[notificată cu numărul C(2003)620\] (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32003D0138
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003D0138/decizie-ue-2003-138
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003D0138/decizie-ue-2003-138.md
- **Subiecte:** accesorii ale vehiculului, etichetare, materiale plastice, reciclarea deșeurilor, standard, vehicul

## Articole

### Articolul 1

> Fără a aduce atingere articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2000/53/CE, statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că producătorii, de comun acord cu fabricanții de materiale și echipamente, folosesc nomenclatura standardelor ISO de codificare a componentelor și materialelor prevăzută în anexa la prezenta decizie pentru etichetarea și identificarea componentelor și materialelor din vehicule.

### Articolul 2

> La doi ani de la data intrării în vigoare, prezenta decizie trebuie revizuită pe baza experienței practice dobândite în domeniul reciclării și recuperării vehiculelor scoase din uz în vederea stabilirii, dacă este necesar, a standardelor de codificare adecvate pentru alte componente și materiale.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se aplică de la 1 iulie 2003.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

