# Decizia Comisiei din 10 ianuarie 2003 de recunoaștere în principiu a conformității dosarelor transmise pentru examinare detaliată în vederea eventualei înscrieri a substanțelor benalaxil-M, bentiavalicarb, 1-metilciclopropen, protioconazol și a fluoxastrobinei în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare \[notificată cu numărul C(2002) 5575\]Text cu relevanță pentru SEE.

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32003D0035
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003D0035/decizie-ue-2003-35
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32003D0035/decizie-ue-2003-35.md
- **Subiecte:** marketing, produs farmaceutic, produse fitosanitare, schimb de informații

## Articole

### Articolul 1

> Dosarele referitoare la substanțele active prevăzute de anexa la prezenta decizie, care au fost transmise Comisiei și statelor membre în vederea înscrierii acestor substanțe în anexa I la Directiva 91/414/CEE, respectă în principiu cerințele privind datele și informațiile prevăzute de anexa II la directiva menționată.
>
> Dosarele respectă, de asemenea, cerințele privind datele și informațiile prevăzute de anexa III la Directiva 91/414/CEE pentru un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, ținând seama de utilizările propuse.

### Articolul 2

> Statele membre raportoare continuă examinarea detaliată a dosarelor în cauză și transmit Comisiei concluziile examinărilor pe care le efectuează, precum și recomandările privind înscrierea sau refuzul de a înscrie substanța activă respectivă în anexa I la Directiva 91/414/CEE, precum și orice condiție aferentă, în cel mai scurt timp posibil și oricum în termen de cel mult un an de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

