# Regulamentul (CE) nr. 996/2002 al Comisiei din 11 iunie 2002 privind normele de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2019/93 al Consiliului referitoare la ajutoarele suplimentare în sectorul cărnii de vită și de mânzat pentru insulele mici din Marea Egee

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32002R0996
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32002R0996/regulament-ue-2002-996
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32002R0996/regulament-ue-2002-996.md
- **Subiecte:** ajutor al UE, ajutor pentru producție, ajutor suplimentar pentru produse, carne de vită, fonduri pentru agricultură, îngrășare, Insulele din Marea Egee, vacă pentru reproducere

## Articole

### Articolul 1

> (1) Suplimentul la prima specială pentru îngrășarea bovinelor masculi prevăzut în articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2019/93 se acordă în cadrul dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 1254/1999 care se aplică cererilor depuse pentru a putea beneficia de prima specială pentru bovinele masculi.
>
> Acest supliment se acordă pentru maxim 12 000 bovine masculi în fiecare an în cadrul unui plafon regional prevăzut în articolul 4 alineatele (1) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 1254/1999. Pentru această limită nu se aplică reducerea proporțională prevăzută în articolul 4 alineatul (4) din acest regulament.
>
> (2) Suplimentul la prima pentru menținerea cirezii de vaci de lapte prevăzută în articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2019/93 se acordă în cadrul dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 1254/1999 care se aplică cererilor depuse pentru a putea beneficia de prima pentru menținerea cirezii de vaci de lapte.

### Articolul 2

> Ajutoarele suplimentare prevăzute în articolul 1 alineatele (1) și (2), precum și prima specială, pe de o parte, și prima pentru menținerea cirezii de vaci de lapte, pe de altă parte, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1254/1999, fac obiectul unei singure cereri a producătorului în conformitate cu dispozițiile din regulamentul respectiv.

### Articolul 3

> (1) Autoritățile grecești comunică imediat Comisiei dispozițiile pe care le adoptă pentru acordarea ajutoarelor suplimentare prevăzute de articolul 1.
>
> (2) Autoritățile grecești comunică în fiecare an Comisiei, până la 31 iulie, pentru anul calendaristic precedent, numărul de animale pentru care au fost solicitate și acordate ajutoarele suplimentare prevăzute în articolul 1 alineatele (1) și (2).

### Articolul 4

> Regulamentul (CEE) nr. 2889/93 se abrogă.

### Articolul 5

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
>
> Se aplică de la data intrării în vigoare. Cu toate acestea, articolul 2 se aplică de la 1 ianuarie 2003.

