# Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei 76/207/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32002L0073
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32002L0073/directiva-ue-2002-73
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32002L0073/directiva-ue-2002-73.md
- **Subiecte:** acces la muncă, armonizare legislativă, condiții de muncă, discriminare sexuală, egalitate de gen, formare profesională, promovarea în muncă

## Articole

### Articolul 1

> Directiva 76/207/CEE se modifică după cum urmează:
>
> 1. la articolul 1, se introduce următorul alineat: „(1)a Statele membre țin cont în mod activ de obiectivul egalității între bărbați și femei la elaborarea și punerea în aplicare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative, a politicilor și activităților în domeniile prevăzute la alineatul (1).”;
>
> 2. articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 (1) În sensul următoarelor dispoziții, principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex legată, direct sau indirect, în special de starea civilă sau familială. (2) În sensul prezentei directive, prin termenii de mai jos se înțelege: — «discriminare directă»: situația în care o persoană este tratată mai puțin favorabil, pe criterii de sex, decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într-o situație comparabilă; — «discriminare indirectă»: situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoanele de alt sex, cu excepția cazului în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop sunt corespunzătoare și necesare; — «hărțuire»: situația în care un comportament nedorit determinată de sexul căruia îi aparține o persoană are ca obiect sau ca efect lezarea demnității persoanei în cauză și crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor; — «hărțuire sexuală»: situația în care se manifestă un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau fără caracter verbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor. (3) Hărțuirea și hărțuirea sexuală sunt considerate, în sensul prezentei directive, ca fiind acte de discriminare pe criterii de sex și, în consecință, sunt interzise. Respingerea unor asemenea comportamente de către persoana în cauză sau supunerea acesteia la un astfel de comportament nu poate constitui temeiul luării unei decizii care afectează această persoană. (4) Orice comportament prin care o persoană este obligată să aibă în raport cu alte persoane o conduită discriminatorie pe criterii de sex este considerat discriminare în sensul prezentei directive. (5) În cadrul legislațiilor lor, al convențiilor colective sau al practicilor interne, statele membre încurajează angajatorii și persoanele responsabile de accesul la formarea profesională să ia măsuri de prevenire a tuturor formelor de discriminare pe criterii de sex și, în special, a hărțuirii și a hărțuirii sexuale la locul de muncă. (6) Statele membre pot prevedea, în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, inclusiv formarea care duce la aceasta, că o diferență de tratament care se bazează pe o caracteristică legată de sex nu constituie discriminare când, dată fiind natura activităților profesionale specifice în cauză sau contextul în care sunt desfășurate, o asemenea caracteristică constituie o cerință profesională veritabilă și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională. (7) Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor privind protecția femeii, în special în ceea ce privește sarcina și maternitatea. O femeie aflată în concediu de maternitate are dreptul, la încheierea concediului de maternitate, să revină la locul său de muncă sau la un loc de muncă echivalent în condiții care nu sunt mai puțin favorabile și să beneficieze de orice îmbunătățire a condițiilor de muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenței sale. Orice tratament mai puțin favorabil al unei femei legat de sarcină sau de concediul de maternitate, în sensul Directivei 92/85/CEE, constituie discriminare în sensul prezentei directive. De asemenea, prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor Directivei 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul-cadru referitor la concediul pentru creșterea copilului, încheiat de UNICE, CEIP și CES (14) și ale Directivei 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă specială în înțelesul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (15). De asemenea, nu aduce atingere dreptului statelor membre de a recunoaște drepturi distincte la concediu de paternitate și de adopție. Statele membre care recunosc astfel de drepturi iau măsurile necesare pentru a proteja lucrătorii și lucrătoarele împotriva concedierii din cauza exercitării acestor drepturi și se asigură că, la sfârșitul acestui concediu, aceștia au dreptul să revină la vechile locuri de muncă sau la locuri de muncă echivalente, în condiții care nu le sunt mai puțin favorabile și să beneficieze de orice îmbunătățire a condițiilor de muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenței. (8) Statele membre pot menține sau adopta măsuri în sensul articolului 141 alineatul (4) din tratat, cu scopul de a asigura egalitatea deplină în practică între bărbați și femei.
>
> 3. articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 (1) Aplicarea principiului egalității de tratament implică inexistența oricărei discriminări directe sau indirecte, pe criterii de sex, în sectoarele public sau privat, inclusiv în instituțiile publice, în ceea ce privește: (a) condițiile de acces la încadrare în muncă, la activități independente sau la muncă, inclusiv criteriile de selecție și condițiile de recrutare, indiferent de ramura de activitate, și la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv promovarea; (b) accesul la toate tipurile și toate nivelurile de orientare profesională, formare profesională, perfecționare și recalificare, inclusiv experiența practică de muncă; (c) condițiile de încadrare în muncă și de muncă, inclusiv de concediere, precum și de remunerare, prevăzute de Directiva 75/117/CEE; (d) afilierea și implicarea într-o organizație a lucrătorilor sau a angajatorilor sau orice organizație ai cărei membri exercită o profesie specifică, inclusiv avantajele procurate de acest tip de organizație. (2) În acest sens, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că: (a) toate dispozițiile actelor cu putere de lege și ale actelor administrative contrare principiului egalității de tratament se abrogă; (b) toate dispozițiile contrare principiului egalității de tratament care sunt prevăzute în contracte sau convenții colective, regulamente de ordine interioară ale întreprinderilor sau norme care reglementează profesiile independente și organizațiile lucrătorilor și angajatorilor sunt sau pot fi declarate nule sau se modifică.”;
>
> 4. articolele 4 și 5 se elimină;
>
> 5. articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 (1) Statele membre se asigură că procedurile judiciare și administrative, inclusiv, dacă se consideră potrivit, procedurile de conciliere care urmăresc asigurarea respectării obligațiilor care decurg din prezenta directivă, sunt accesibile tuturor persoanelor care se consideră lezate de neaplicarea în cazul lor a principiului egalității de tratament, chiar după încetarea discriminării care se presupune că a avut loc. (2) Statele membre adoptă, în ordinile lor juridice interne, măsurile necesare pentru a asigura o indemnizație sau o despăgubire reală și efectivă, în condițiile stabilite de statele membre, pentru prejudiciul suferit de o persoană în urma unei discriminări contrare articolului 3, într-un mod care este disuasiv și proporțional cu dauna suferită; această indemnizație sau despăgubire nu poate fi limitată prin stabilirea unei limite superioare prealabile, cu excepția cazurilor în care angajatorul poate dovedi că singurul prejudiciu suferit de un candidat în urma discriminării în sensul prezentei directive este refuzul de a lua în considerare cererea sa de încadrare în muncă. (3) Statele membre se asigură că asociațiile, organizațiile sau celelalte persoane juridice care, în conformitate cu criteriile stabilite în legislațiile lor interne, au un interes legitim în asigurarea respectării dispozițiilor prezentei directive, pot iniția, în numele sau în sprijinul reclamanților, cu acordul acestora, orice procedură judiciară sau administrativă prevăzută pentru a obliga la respectarea obligațiilor care rezultă din prezenta directivă. (4) Alineatele (1) și (3) nu aduc atingere normelor de drept intern cu privire la termenele stabilite pentru introducerea unei acțiuni în ceea ce privește principiul egalității de tratament.”;
>
> 6. articolul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 7 Statele membre adoptă, în ordinile lor juridice interne, măsurile necesare prevăzute de legislațiile și practicile lor interne pentru protecția lucrătorilor, inclusiv a reprezentanților acestora, împotriva concedierii sau a oricărui tratament defavorabil din partea angajatorului ca răspuns la o plângere formulată la nivelul întreprinderii sau la orice acțiune în justiție destinată să asigure respectarea principiului egalității de tratament.”;
>
> 7. se introduc următoarele articole: „Articolul 8a (1) Statele membre desemnează unul sau mai multe organisme pentru a promova, a analiza, a monitoriza și a susține egalitatea de tratament între toate persoanele, fără discriminare pe criterii de sex, și adoptă dispozițiile necesare. Aceste organisme pot face parte dintre organele însărcinate cu apărarea la nivel național a drepturilor omului sau cu protecția drepturilor persoanelor. (2) Statele membre veghează ca printre competențele acestor organisme să se numere: (a) acordarea de asistență independentă victimelor discriminării pentru declanșarea unei proceduri împotriva discriminării, fără a aduce atingere dreptului victimelor și asociațiilor, organizațiilor sau altor persoane juridice prevăzute la articolul 6 alineatul (3); (b) desfășurarea de anchete independente privind discriminarea; (c) publicarea unor rapoarte independente și formularea de recomandări privind orice aspect referitor la asemenea discriminare. Articolul 8b (1) În conformitate cu tradițiile și practicile lor interne, statele membre iau măsuri adecvate de promovare a dialogului social între partenerii sociali, în vederea promovării egalității de tratament, inclusiv prin monitorizarea practicilor la locul de muncă, a convențiilor colective, a codurilor de conduită, a cercetării sau a schimbului de experiențe și de bune practici. (2) Respectând tradițiile și practicile lor interne, statele membre încurajează partenerii sociali, fără a aduce atingere autonomiei acestora, să promoveze egalitatea între femei și bărbați și să încheie, la nivelul corespunzător, acorduri care să stabilească norme împotriva discriminării în domeniile prevăzute la articolul 1 care intră în domeniul de aplicare al negocierilor colective. Aceste acorduri respectă cerințele minime stabilite de prezenta directivă și măsurile naționale de punere în aplicare. (3) În conformitate cu legislația, convențiile colective și practicile lor interne, statele membre încurajează angajatorii să promoveze, în mod organizat și sistematic, egalitatea de tratament între bărbați și femei la locul de muncă. (4) În acest scop, angajatorii trebuie încurajați să ofere lucrătorilor și reprezentanților acestora, la intervale regulate adecvate, informații corespunzătoare privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în întreprinderi. Aceste informații pot include statistici cu privire la proporțiile de bărbați și femei la niveluri diferite ale organizației și măsuri posibile de îmbunătățire a situației în colaborare cu reprezentanții lucrătorilor. Articolul 8c Statele membre încurajează dialogul cu organizațiile neguvernamentale corespunzătoare care, în conformitate cu legislațiile și practicile lor interne, au un interes legitim să contribuie la combaterea discriminării pe criterii de sex, în vederea promovării principiului egalității de tratament. Articolul 8d Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile încălcărilor dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării acestor sancțiuni. Sancțiunile, care pot cuprinde plata compensației către victimă, trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive. Statele membre notifică Comisiei dispozițiile relevante, până la 5 octombrie 2005, precum și orice modificare ulterioară care le afectează, în cel mai scurt termen. Articolul 8e (1) Statele membre pot adopta sau menține dispoziții mai favorabile pentru protecția principiului egalității de tratament decât cele prevăzute de prezenta directivă. (2) Punerea în aplicare a prezentei directive nu constituie în nici o împrejurare un motiv de reducere a nivelului de protecție împotriva discriminării deja acordat de statele membre în domeniile reglementate de prezenta directivă.”

### Articolul 8b

> (1) În conformitate cu tradițiile și practicile lor interne, statele membre iau măsuri adecvate de promovare a dialogului social între partenerii sociali, în vederea promovării egalității de tratament, inclusiv prin monitorizarea practicilor la locul de muncă, a convențiilor colective, a codurilor de conduită, a cercetării sau a schimbului de experiențe și de bune practici.
>
> (2) Respectând tradițiile și practicile lor interne, statele membre încurajează partenerii sociali, fără a aduce atingere autonomiei acestora, să promoveze egalitatea între femei și bărbați și să încheie, la nivelul corespunzător, acorduri care să stabilească norme împotriva discriminării în domeniile prevăzute la articolul 1 care intră în domeniul de aplicare al negocierilor colective. Aceste acorduri respectă cerințele minime stabilite de prezenta directivă și măsurile naționale de punere în aplicare.
>
> (3) În conformitate cu legislația, convențiile colective și practicile lor interne, statele membre încurajează angajatorii să promoveze, în mod organizat și sistematic, egalitatea de tratament între bărbați și femei la locul de muncă.
>
> (4) În acest scop, angajatorii trebuie încurajați să ofere lucrătorilor și reprezentanților acestora, la intervale regulate adecvate, informații corespunzătoare privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în întreprinderi.
>
> Aceste informații pot include statistici cu privire la proporțiile de bărbați și femei la niveluri diferite ale organizației și măsuri posibile de îmbunătățire a situației în colaborare cu reprezentanții lucrătorilor.

### Articolul 8c

> Statele membre încurajează dialogul cu organizațiile neguvernamentale corespunzătoare care, în conformitate cu legislațiile și practicile lor interne, au un interes legitim să contribuie la combaterea discriminării pe criterii de sex, în vederea promovării principiului egalității de tratament.

### Articolul 8d

> Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile încălcărilor dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării acestor sancțiuni.
>
> Sancțiunile, care pot cuprinde plata compensației către victimă, trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive. Statele membre notifică Comisiei dispozițiile relevante, până la 5 octombrie 2005, precum și orice modificare ulterioară care le afectează, în cel mai scurt termen.

### Articolul 8e

> (1) Statele membre pot adopta sau menține dispoziții mai favorabile pentru protecția principiului egalității de tratament decât cele prevăzute de prezenta directivă.
>
> (2) Punerea în aplicare a prezentei directive nu constituie în nici o împrejurare un motiv de reducere a nivelului de protecție împotriva discriminării deja acordat de statele membre în domeniile reglementate de prezenta directivă.”

### Articolul 2

> (1) Statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 5 octombrie 2005 sau se asigură, până la această dată, că partenerii sociali introduc dispozițiile necesare prin acord. Statele membre adoptă toate dispozițiile necesare pentru a le permite în orice moment să fie în măsură să garanteze rezultatele impuse de prezenta directivă. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.
>
> Când statele membre adoptă aceste măsuri, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Statele membre comunică Comisiei, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, toate informațiile necesare întocmirii de către Comisie a unui raport adresat Parlamentului European și Consiliului cu privire la aplicarea prezentei directive.
>
> (3) Fără a aduce atingere alineatului (2), statele membre comunică Comisiei, la fiecare patru ani, textul actelor cu putere de lege și al actelor administrative adoptate pentru aplicarea articolului 141 alineatul (4) din tratat, precum și rapoarte cu privire la aceste măsuri și la punerea lor în aplicare. Pe baza acestor informații, Comisia adoptă și publică, la fiecare patru ani, un raport stabilind o evaluare comparativă a acestor măsuri în temeiul Declarației nr. 28, anexată la Actul final al Tratatului de la Amsterdam.

### Articolul 3

> Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

### Articolul 4

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.