# Directiva 2002/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 februarie 2002 de modificare a Directivei 96/53/CE a Consiliului de stabilire a dimensiunilor maxime autorizate în trafic intern și internațional și a maselor maxime autorizate în trafic internațional pentru anumite vehicule rutiere care circulă în cadrul Comunității

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32002L0007
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32002L0007/directiva-ue-2002-7
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32002L0007/directiva-ue-2002-7.md
- **Subiecte:** mărimi și greutăți, transport intern, transport internațional, transport rutier

## Articole

### Articolul 1

> Directiva 96/53/CE se modifică după cum urmează:
>
> 1. la articolul 1: (a) alineatul (1) litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) dimensiunile autovehiculelor din categoriile M2 și M3 și ale remorcilor acestora din categoria 0 și cele ale autovehiculelor din categoriile N2 și N3 și ale remorcilor acestora din categoriile 03 și 04, definite în anexa II la Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea actelor cu putere de lege ale statelor membre referitoare la omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora (6); (6) JO L 42, 23.2.1970, p. 1, directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 203, 10.8.2000, p. 9).”;" (b) se adaugă următorul alineat: „(3) Prezenta directivă nu se aplică autobuzelor articulate care au mai mult de o secțiune articulată.”;
>
> 2. la articolul 3 alineatul (1) se înlocuiește a doua liniuță cu următorul text: „- în trafic intern, a vehiculelor înmatriculate sau puse în circulație în orice alt stat membru din motive care țin de dimensiunile acestora;”;
>
> 3. articolul 4 se modifică după cum urmează: (a) alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) Statele membre nu autorizează circulația normală pe teritoriile lor: (a) a vehiculelor sau a combinațiilor de vehicule pentru transportul național de mărfuri care nu sunt conforme cu caracteristicile prevăzute la punctele 1.1, 1.2, 1.4, 1.5, 1.6, 1.7, 1.8, 4.2 și 4.4 din anexa I; (b) a vehiculelor pentru transportul intern de călători care nu sunt conforme cu caracteristicile prevăzute la punctele 1.1, 1.2, 1.4a, 1.5 și 1.5a din anexa I. (2) Totuși, statele membre pot autoriza circulația pe teritoriile lor: (a) a vehiculelor sau combinațiilor de vehicule pentru transportul intern de mărfuri care nu sunt conforme cu caracteristicile prevăzute la punctele 1.3, 2, 3, 4.1 și 4.3 din anexa I; (b) a vehiculelor pentru transportul intern de călători care nu sunt conforme cu caracteristicile prevăzute la punctele 1.3, 2, 3, 4.1 și 4.3 din anexa I.”; (b) alineatul (4) se modifică după cum urmează: (i) în primul paragraf, expresia „vehicule sau combinații de vehicule utilizate pentru transportul de mărfuri care…” se înlocuiește cu „vehicule sau combinații de vehicule utilizate pentru transport care…”; (ii) în paragraful al treilea, expresia „circulația pe teritoriul său, în cadrul operațiunilor de transport intern de mărfuri, a vehiculelor…” se înlocuiește cu „circulația pe teritoriul său, în cadrul operațiunilor de transport intern, a vehiculelor…”; (c) se adaugă următorul alineat: „(7) Până la 31 decembrie 2020, statele membre pot autoriza circulația pe teritoriile lor a autobuzelor înmatriculate sau puse în circulație înainte de data punerii în aplicare a prezentei directive, dar ale căror dimensiuni le depășesc pe cele prevăzute la punctele 1.1, 1.2, 1.5 și 1.5a din anexa I.”;
>
> 4. articolul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 7 Prezenta directivă nu exclude aplicarea dispozițiilor cu privire la traficul rutier în vigoare în fiecare stat membru, care permit limitarea maselor și/sau dimensiunilor vehiculelor pe anumite drumuri sau structuri de lucrări de construcții, indiferent de statul de înmatriculare al unor astfel de vehicule sau de statul unde aceste vehicule au fost puse în circulație. Aceasta include posibilitatea de a impune restricții locale asupra dimensiunilor și/sau maselor maxime admise pentru vehiculele care pot fi utilizate în anumite zone sau pe anumite drumuri unde infrastructura nu este adecvată pentru vehicule lungi sau grele, cum ar fi centrele orașelor, satele mici sau locurile de interes natural deosebit.”;
>
> 5. se inserează următorul articol: „Articolul 8a Portugalia și Regatul Unit pot refuza sau interzice utilizarea pe teritoriile lor, până la 9 martie 2005, a autobuzelor menționate la punctul 1.1 din anexa I, exceptând cazul în care acestea satisfac următoarele criterii de manevrabilitate: — când autobuzul este în staționare, cu roțile directoare poziționate astfel încât, dacă vehiculul s-ar deplasa, extremitatea față ar descrie un cerc cu raza de 12,50 m și se formează un plan vertical tangent pe latura vehiculului îndreptat spre exteriorul cercului prin trasarea unei linii la sol. În cazul unui autobuz articulat, cele două părți rigide ale acestuia trebuie să se alinieze cu planul; — când autobuzul avansează într-o parte sau în alta, urmărind cercul cu raza de 12,50 m, nici o parte a sa nu poate depăși planul vertical cu mai mult de 0,80 m în cazul unui autobuz rigid cu lungimea de maxim 12 m, ori cu mai mult de 1,20 m în cazul unui autobuz rigid de peste 12 m lungime sau al unui autobuz articulat.”;
>
> 6. se inserează următorul articol: „Articolul 10a În ceea ce privește punctul 1.5a din anexa I, Comisia prezintă un raport, până cel târziu la 9 martie 2005, privind viabilitatea reducerii valorii de 0,60 m, prevăzută la paragraful al doilea al acestui punct, pentru îmbunătățirea condițiilor de siguranță cu privire la manevrabilitatea autobuzelor lungi. Dacă este cazul, raportul este însoțit de o propunere legislativă pentru modificarea în consecință a prezentei directive.”;
>
> 7. anexa I se modifică după cum urmează: (a) punctul 1.1 se înlocuiește cu următorul text: „1.1 lungimea maximă: — autovehicul, altul decât un autobuz de 12,00 m 12,00 m — remorcă 12,00 m — vehicul articulat 16,50 m — autotren 18,75 m — autobuz articulat 18,75 m — autobuz cu două punți 13,50 m — autobuz cu mai mult de două punți 15,00 m — autobuz + remorcă 18,75 m”; (b) se inserează următorul punct: „1.4a Dacă în spatele autobuzului sunt montate dispozitive detașabile exterioare, cum ar fi compartimentele pentru schiuri, lungimea acestuia, inclusiv aceste dispozitive, nu trebuie să depășească lungimea maximă prevăzută la punctul 1.1”; (c) se inserează următorul punct: „1.5a Cerințe suplimentare pentru autobuze Când vehiculul este în staționare, prin trasarea unei linii pe sol, se stabilește un plan vertical tangent la latura vehiculului dirijată spre exteriorul cercului. În cazul unui vehicul articulat, cele două părți rigide ale acestuia trebuie să se alinieze cu planul. Când vehiculul se deplasează după o traiectorie dreaptă, intrând pe suprafața circulară descrisă la punctul 1.5, nici o parte a acestuia nu trebuie să depășească planul vertical cu mai mult de 0,60 m.”

### Articolul 2

> (1) Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până cel târziu la 9 martie 2004. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.
>
> Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Statele membre comunică Comisiei textul dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 3

> Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

### Articolul 4

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

