# Decizia Comisiei din 11 ianuarie 2002 de stabilire a condițiilor speciale la importul de produse pescărești originare din Republica Turcia \[notificată cu numărul C(2002) 14/4\]Text cu relevanță pentru SEE.

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32002D0027
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32002D0027/decizie-ue-2002-27
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32002D0027/decizie-ue-2002-27.md
- **Subiecte:** acvacultură, articole de pescuit, certificat sanitar, politica importurilor, produs original, Turcia

## Articole

### Articolul 1

> Direcția generală de protecție și de control (DGPC) din cadrul Ministerului Agriculturii și al Problemelor Rurale este autoritatea competentă în Turcia pentru verificarea și certificarea conformității produselor pescărești și de acvacultură cu cerințele Directivei 91/493/CEE.

### Articolul 2

> Produsele pescărești și de acvacultură originare din Turcia trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
>
> 1. fiecare transport trebuie să fie însoțit de un certificat de sănătate animală original numerotat, completat corect, datat și semnat, cuprinzând o singură foaie, al cărui model este inclus în anexa A;
>
> 2. produsele trebuie să provină din unități, nave-fabrică sau antrepozite frigorifice autorizate, sau din nave frigorifice înregistrate enumerate de anexa B;
>
> 3. cu excepția produselor pescărești congelate în vrac și destinate fabricării conservelor, cuvântul „TURCIA” și numărul de autorizare/înregistrare a unității, a navei-fabrică, a antrepozitului frigorific sau a navei frigorifice de origine sunt înscrise cu caractere de neșters pe fiecare ambalaj.

### Articolul 3

> (1) Certificatul menționat la articolul 2 alineatul (1) se întocmește în cel puțin o limbă oficială a statului membru în care se efectuează controlul.
>
> (2) El poartă numele, titlul și semnătura reprezentantului DGPC, precum și ștampila oficială a DGPC cu o culoare diferită de cea a celorlalte mențiuni.

### Articolul 4

> Decizia 94/778/CE se abrogă.

### Articolul 5

> Prezenta decizie se aplică din a șaizecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

### Articolul 6

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

