# Directiva 2001/114/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind anumite tipuri de lapte conservat, parțial sau integral deshidratat și destinat consumului uman

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32001L0114
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32001L0114/directiva-ue-2001-114
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32001L0114/directiva-ue-2001-114.md
- **Subiecte:** alimentație umană, ambalaj, conservarea alimentelor, etichetare, informarea consumatorilor, lapte praf, piață comună

## Articole

### Articolul 1

> Prezenta directivă se aplică în cazul laptelui conservat, parțial sau integral deshidratat, definit în anexa I.

### Articolul 2

> Statele membre, conform Directivei 90/496/CEE, pot autoriza adăugarea unor vitamine în produsele definite în anexa I.

### Articolul 3

> Directiva 2000/13/CE se aplică în cazul produselor definite în anexa I, în următoarele condiții:
>
> (1) (a) Denumirea produselor din anexa I se aplică doar în cazul produselor menționate în prezenta anexă și se utilizează în cazul comercializării, fără a aduce atingere literei (b), pentru a le desemna; (b) ca o alternativă la denumirea produselor menționate la litera (a), anexa II stabilește o listă de denumiri speciale. Aceste denumiri pot fi utilizate în limba și în condițiile stabilite în anexa II.
>
> (2) Etichetarea trebuie să precizeze conținutul în procente de grăsime în lapte, exprimat în funcție de greutatea produsului finit, cu excepția produselor definite în anexa I punctul 1d și g și în anexa I punctul 2d, precum și conținutul în procente de extract de lapte degresat în cazul produselor definite în anexa I punctul 1. Aceste elemente însoțesc denumirea comercială.
>
> (3) În cazul produselor definite în anexa I punctul 2, eticheta trebuie să cuprindă instrucțiunile cu privire la modul de diluare sau de reconstituire, incluzând detaliile privind conținutul de grăsime al produsului astfel diluat sau reconstituit.
>
> (4) În cazul produselor a căror masă nu depășește 20 g pe unitate și care au un ambalaj exterior, elementele prevăzute în prezentul articol trebuie să apară doar pe ambalajul exterior, cu excepția precizărilor necesare în conformitate cu punctul 1 litera (a).
>
> (5) Etichetarea produselor definite în anexa I punctul 2 precizează faptul că produsul „nu este destinat sugarilor cu vârsta sub 12 luni”.

### Articolul 4

> În cazul produselor definite în anexele I și II, statele membre nu adoptă dispoziții naționale care nu sunt stabilite în prezenta directivă.

### Articolul 5

> Dispozițiile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive, adoptate în ceea ce privește problemele menționate în continuare, se adoptă conform procedurii de reglementare prevăzute în articolul 6 alineatul (2):
>
> — prin alinierea prezentei directive cu legislația comunitară generală în materie de alimente;
>
> — prin adaptarea la progresul tehnic.

### Articolul 6

> (1) Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru produsele alimentare (denumit în continuare „comitet”) înființat prin articolul 1 din Decizia 69/414/CEE (10).
>
> (2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE.
>
> Perioada stabilită în articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE este de trei luni.
>
> (3) Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

### Articolul 7

> Directiva 76/118/CEE se abrogă cu efect de la 17 iulie 2003.
>
> Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.

### Articolul 8

> Statele membre pun în aplicare dispozițiile legale, de reglementare și administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 17 iulie 2003 cel târziu. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.
>
> Dispozițiile se aplică astfel încât:
>
> — să autorizeze comercializarea produselor definite în anexa I, dacă sunt conforme definițiilor și normelor prevăzute în prezenta directivă, începând din 17 iulie 2003;
>
> — să interzică comercializarea produselor care nu sunt conforme cu prezenta directivă, începând din 17 iulie 2004.
>
> Totuși, se permite comercializarea produselor care nu sunt conforme cu prezenta directivă, dar care au fost etichetate înainte de 17 iulie 2004 în conformitate cu Directiva 76/118/CEE până la epuizarea stocurilor.
>
> Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

### Articolul 9

> Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

### Articolul 10

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

