# Regulamentul (CE) nr. 1897/2000 al Comisiei din 7 septembrie 2000 de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului privind organizarea unei anchete prin sondaj asupra forței de muncă din Comunitate cu privire la definiția operațională a șomajului

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32000R1897
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32000R1897/regulament-ue-2000-1897
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32000R1897/regulament-ue-2000-1897.md
- **Subiecte:** eșantionare, metode statistice, populație activă, șomaj, sondaj

## Articole

### Articolul 1

> (1) Definiția șomajului este prezentată în anexa I la prezentul regulament.
>
> (2) Principiile de formulare a întrebărilor referitoare la statutul după participarea la activitatea economică sunt enunțate în anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 2

> (1) Întrebările referitoare la statutul după participarea la activitatea economică, formulate în vederea efectuării anchetei prin sondaj asupra forței de muncă în cadrul Comunității, trebuie să se conformeze principiilor enunțate în anexa II la prezentul regulament și să permită măsurarea șomajului, în sensul definiției din anexa I la prezentul regulament.
>
> (2) Cu toate acestea, este posibil ca alineatul (1) să nu se poată aplica în perioada de timp necesară adaptării anchetei prin sondaj asupra forței de muncă. În acest caz, cu ocazia transmiterii la Eurostat a rezultatelor anchetei prin sondaj asupra forței de muncă în Comunitate, statele membre vor indica în mod clar diferențele față de definiția și principiile menționate la alineatul (1).

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

