# Directiva 2000/39/CE a Comisiei din 8 iunie 2000 de stabilire a primei liste de valori-limită orientative ale expunerii profesionale în aplicarea Directivei 98/24/CE a Consiliului privind protecția sănătății și a securității lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici la locul de muncă (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32000L0039
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32000L0039/directiva-ue-2000-39
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32000L0039/directiva-ue-2000-39.md
- **Subiecte:** igiena muncii, produs chimic, riscuri de sănătate, substanțe toxice

## Articole

### Articolul 1

> Prezenta directivă stabilește valorile-limită orientative de expunere profesională la nivel comunitar pentru agenții chimici enumerați în anexă.

### Articolul 2

> Statele membre stabilesc valori-limită naționale de expunere profesională pentru agenții chimici enumerați în anexă, ținând cont de valorile comunitare.

### Articolul 3

> (1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la data de 31 decembrie 2001. Statele membre informează de îndată Comisia în legătură cu aceasta.
>
> Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre dispozițiile de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 4

> Directiva 96/94/CE se abrogă cu efect de la data menționată la articolul 3 alineatul (1).

### Articolul 5

> Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

### Articolul 6

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

