# Decizia Consiliului din 16 martie 2000 de aprobare, în numele Comunității Europene, a Tratatului OMPI privind drepturile de autor și a Tratatului OMPI privind interpretările și execuțiile și fonogramele

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32000D0278
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32000D0278/decizie-ue-2000-278
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32000D0278/decizie-ue-2000-278.md
- **Subiecte:** drept de autor, Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, proprietate literară și artistică, radiodifuziune, tratate europene

## Articole

### Articolul 1

> (1) În numele Comunității și în ceea ce privește aspectele care sunt de competența acesteia, se aprobă Tratatul OMPI privind drepturile de autor (TDA).
>
> (2) În numele Comunității și în ceea ce privește aspectele care sunt de competența acesteia, se aprobă Tratatul OMPI privind interpretările și execuțiile și fonogramele (TIEF).
>
> (3) Textele tratatelor în cauză sunt anexate la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta decizie să depună instrumentele de încheiere la biroul directorului general al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale începând cu data la care statele membre vor trebui să asigure intrarea în vigoare a măsurilor adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în vederea adaptării legislației comunitare existente la obligațiile ce decurg din TDA și TIEF.

### Articolul 3

> (1) Prezenta decizie autorizează Comisia să reprezinte Comunitatea la întrunirile adunărilor menționate în TDA și TIEF.
>
> (2) În ceea ce privește toate aspectele care sunt de competența Comunității, Comisia negociază în cadrul adunărilor prevăzute de TDA și TIEF în numele Comunității, în conformitate cu dispozițiile aplicabile din Tratatul CE, în special articolul 300.
>
> (3) Poziția pe care Comunitatea o poate adopta în cadrul adunărilor se pregătește de către grupul de lucru specializat al Consiliului.

