# Directiva 1999/51/CE a Comisiei din 26 mai 1999 de efectuare a celei de-a cincea adaptări la progresul tehnic a anexei I la Directiva 76/769/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase (staniu, PCF și cadmiu)Text cu relevanță pentru SEE.

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31999L0051
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31999L0051/directiva-ue-1999-51
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31999L0051/directiva-ue-1999-51.md
- **Subiecte:** armonizare legislativă, politică în sănătate, politica mediului înconjurător, restricție de comercializare, substanță periculoasă

## Articole

### Articolul 1

> Anexa I la Directiva 76/769/CEE se adaptează la progresul tehnic în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

### Articolul 2

> (1) Statele membre adoptă și publică, până la 29 februarie 2000, dispozițiile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Statele membre aplică aceste dispoziții de la 1 septembrie 2000. Cu toate acestea, Austria, Finlanda și Suedia pot aplica aceste dispoziții de la 1 ianuarie 1999, cu excepția cazurilor în care anexa prevede altfel.
>
> Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 3

> Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

### Articolul 4

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

