# Decizia Comisiei din 25 ianuarie 1999 privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții conform articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului referitor la produsele termoizolante \[notificată cu numărul C(1999) 115\]Text cu relevanță pentru SEE.

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31999D0091
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31999D0091/decizie-ue-1999-91
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31999D0091/decizie-ue-1999-91.md
- **Subiecte:** atestare comunitară, etichetă de calitate, inspecția producției, izolație termică, marcă UE, material de construcții, responsabilitatea producătorului, rezistența materialelor, siguranța produsului, specificații tehnice

## Articole

### Articolul 1

> Atestarea conformității produselor și a familiilor de produse stabilite în anexa I se realizează printr-o procedură în cadrul căreia fabricantul este singurul responsabil cu sistemul de control al producției în fabrică ce asigură conformitatea produselor cu specificațiile tehnice relevante.

### Articolul 2

> Atestarea conformității produselor stabilite în anexa II se realizează printr-o procedură în cadrul căreia, pe lângă sistemul de control al producției în fabrică asigurat de fabricant, un organism de certificare desemnat intervine în evaluarea și supravegherea controlului producției sau a produselor în sine.

### Articolul 3

> Procedura de atestare a conformității, stabilită în anexa III, este precizată în mandatele pentru standardele armonizate.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

