# Regulamentul (CE) nr. 622/98 al Consiliului din 16 martie 1998 privind asistența în favoarea statelor candidate în cadrul strategiei de preaderare, în special instituirea de parteneriate pentru aderare

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31998R0622
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31998R0622/regulament-ue-1998-622
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31998R0622/regulament-ue-1998-622.md
- **Subiecte:** aderare la Uniunea Europeană, Europa Centrală și de Est, politică de cooperare, sistem de ajutorare, Uniunea Europeană

## Articole

### Articolul 1

> În cadrul strategiei de preaderare consolidată, se instituie parteneriate pentru aderare pentru statele candidate din Europa Centrală și de Est. Fiecare parteneriat pentru aderare prevede un cadru unic care conține:
>
> — prioritățile pentru pregătirea pentru aderare, astfel cum rezultă din analiza situației fiecărui stat candidat, ținând seama de criteriile politice și economice și de obligațiile care decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene, astfel cum sunt ele definite de Consiliul European;
>
> — mijloacele financiare pentru sprijinirea fiecărui stat candidat în punerea în aplicare a priorităților identificate în perioada prealabilă aderării.

### Articolul 2

> Consiliul, la propunerea Comisiei, decide cu majoritate calificată principiile, prioritățile, obiectivele intermediare și condițiile fiecăruia dintre parteneriatele pentru aderare, astfel cum vor fi ele prezentate statelor candidate, precum și adaptările semnificative ulterioare aplicabile acestora.

### Articolul 3

> Prezentul regulament nu are nici o implicație financiară. În cadrul strategiei de preaderare, asistența comunității este cea prevăzută în programele adoptate în conformitate cu dispozițiile tratatului.
>
> În temeiul deciziilor luate de Consiliu în aplicarea articolului 2, programarea mijloacelor financiare ale asistenței acordate în cadrul parteneriatelor pentru aderare este stabilită în conformitate cu procedurile prevăzute de regulamentele referitoare la instrumentele financiare sau la programele corespunzătoare.

### Articolul 4

> Atunci când un element esențial pentru continuarea acordării ajutorului de preaderare lipsește, în special atunci când angajamentele înscrise în acordul european nu sunt respectate și/sau progresele în vederea realizării criteriilor de la Copenhaga sunt insuficiente, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate lua măsurile adecvate referitoare la orice ajutor de preaderare acordat unui stat candidat.

### Articolul 5

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

