# Decizia Comisiei din 22 aprilie 1997 de stabilire a listei țărilor terțe din care provin produse pescărești al căror import este autorizat pentru consumul uman (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31997D0296
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31997D0296/decizie-ue-1997-296
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31997D0296/decizie-ue-1997-296.md
- **Subiecte:** alimentație umană, articole de pescuit, import, inspecție sanitară, norme de comercializare, țări terțe

## Articole

### Articolul 1

> Anexa prezentului document stabilește lista țărilor terțe care îndeplinesc condițiile stipulate de articolul 2 alineatul (2) din Decizia 95/408/CE privind condițiile de alcătuire, pentru o perioadă limitată, a unor liste provizorii cu unitățile din țări terțe de la care statele membre sunt autorizate să importe anumite produse de origine animală, produse pescărești sau moluște bivalve vii.

### Articolul 2

> (1) Fără a aduce atingere prevederilor legate de protecția sănătății animalelor sau a mediului înconjurător, statele membre se asigură că produsele pescărești în orice formă destinată consumului uman, sunt importate numai din țările terțe menționate în lista anexată.
>
> (2) Prevederile alineatului (1) nu se aplică produselor pescărești importate provenind de la unități autorizate în temeiul procedurii prevăzute la articolul 11 alineatul (6) din Directiva 91/493/CEE.

### Articolul 3

> (1) Fără a aduce atingere prevederilor articolului 2, până la data de 1 iulie 1998 statele membre pot continua să importe produse pescărești provenind din țări terțe neincluse în lista anexată prezentei decizii, în temeiul articolului 11 alineatul (7) din Directiva 91/493/CEE.
>
> (2) Statele membre se asigură că produsele pescărești importate în temeiul condițiilor stipulate la alineatul (1) sunt comercializate doar pe piața internă a statului membru sau a statelor membre importatoare care permit această derogare, precum și ca țara de origine să fie indicată clar pe eticheta produsului.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se aplică cu începere de la data de 1 iulie 1997.

### Articolul 5

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

