# Regulamentul (CE) nr. 2505/96 al Consiliului din 20 decembrie 1996 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare comunitare autonome pentru anumite produse agricole și industriale și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3059/95 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare comunitare autonome pentru anumite produse agricole și industriale (prima serie 1996)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31996R2505
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31996R2505/regulament-ue-1996-2505
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31996R2505/regulament-ue-1996-2505.md
- **Subiecte:** cotă tarifară, produs agricol, produs chimic, produs industrial

## Articole

### Articolul 1

> (1) Taxele la importul de produse care apar în anexa I se suspendă la nivelul tarifelor indicate pe perioadele indicate până la limita volumelor indicate pentru fiecare produs.
>
> (2) În Regulamentul (CE) nr. 3059/95, tabelul care apare în anexă se înlocuiește, pentru numerele de ordine 09.2711, 09.2859 și 09.2939, cu tabelul care apare în anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Contingentele tarifare prevăzute în articolul 1 sunt gestionate de Comisie, care poate lua toate măsurile administrative utile pentru a asigura o gestionare eficientă.

### Articolul 3

> În cazul în care un importator prezintă, într-un stat membru, o declarație de punere în liberă circulație care cuprinde o cerere a beneficiului preferențial pentru unul dintre produsele prevăzute de prezentul regulament și dacă autoritățile vamale acceptă declarația, statul membru respectiv extrage din volumul contingentar aferent cantitatea corespunzătoare nevoilor sale și informează Comisia cu privire la aceasta.
>
> Cererile de extragere cu menționarea datei de acceptare a declarațiilor respective se transmit imediat Comisiei.
>
> Comisia acordă extragerile, în funcție de data acceptării declarațiilor de punere în liberă circulație de către autoritățile vamale din statul membru respectiv, în măsura în care soldul disponibil permite acest lucru.
>
> În cazul în care un stat membru nu utilizează cantitățile extrase, el le reintegrează în cel mai scurt timp în volumul contingentar respectiv.
>
> În cazul în care cantitățile solicitate depășesc soldul disponibil al volumului contingentar, cantitățile se acordă în mod proporțional cu cererile depuse. Statele membre sunt informate de Comisie cu privire la extragerile efectuate.

### Articolul 4

> Fiecare stat membru le garantează importatorilor produselor respective, accesul egal și continuu la contingente, în măsura în care soldul volumelor contingentare permite acest lucru.

### Articolul 5

> Statele membre și Comisia colaborează strâns pentru a asigura respectarea prezentului regulament.

### Articolul 6

> Modificările și adaptările tehnice determinate de modificările Nomenclaturii Combinate sau ale codurilor TARIC, precum și publicarea unei versiuni consolidate se adoptă de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 7.
>
> În cazul în care, pe parcursul unui an calendaristic:
>
> — o cantitate contingentară este insuficientă și nu poate satisface necesitățile industriei comunitare, ținând seama de capacitatea internă de producție a Comunității sau
>
> — este necesară prelungirea contingentului tarifar a cărui perioadă de valabilitate a fost limitată, astfel încât să poată fi îndeplinite necesitățile industriei comunitare, ținând seama de capacitatea internă de producție a Comunității,
>
> contingentul respectiv poate fi mărit cu cel mult 50 % sau perioada de valabilitate a acestuia poate fi prelungită cu cel mult șase luni, fără a depăși sfârșitul anului calendaristic, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 7.

### Articolul 7

> (1) Comisia este asistată de Comitetul Codului Vamal înființat în conformitate cu articolul 247 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2).
>
> (2) Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența chestiunii în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate conform articolului menționat anterior. Președintele nu participă la vot.
>
> Comisia adoptă măsuri cu aplicare imediată. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt conforme cu avizul comitetului, aceste măsuri se comunică de îndată Consiliului de către Comisie. În acest caz, Comisia amână cu trei luni de la data comunicării aplicarea măsurilor adoptate.
>
> Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să adopte o decizie diferită în termenul prevăzut la paragraful anterior.
>
> (3) Comitetul poate să examineze orice chestiune cu privire la aplicarea prezentului regulament pe care o prezintă președintele fie din proprie inițiativă, fie la cererea unui stat membru.

### Articolul 8

> Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
>
> Se aplică de la 1 ianuarie 1997 în ceea ce privește anexa I și de la 1 ianuarie 1996 în ceea ce privește anexa II.

