# Regulamentul (CE) nr. 95/96 al Comisiei din 23 ianuarie 1996 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1501/95 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1766/92 al Consiliului privind acordarea restituirilor la export pentru cereale și măsurile care trebuie luate în cazul dereglării piețelor în sectorul cerealelor

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31996R0095
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31996R0095/regulament-ue-1996-95
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31996R0095/regulament-ue-1996-95.md
- **Subiecte:** adjudecarea unui contract, ajutor alimentar, cereale, produs cerealier, subvenții pentru exportul produselor agricole, taxă de export

## Articole

### Articolul 1

> La articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 1501/95 se inserează următorul text ca al doilea alineat:
>
> „Cu toate acestea, nu se aplică nici o taxă la exporturile de cereale sau de produse cerealiere efectuate în vederea acțiunilor de ajutor alimentar comunitare și naționale prevăzute conform acordurilor internaționale sau a altor programe suplimentare sau în vederea altor acțiuni comunitare de furnizare gratuită de alimente.”

### Articolul 2

> Articolul 1 se aplică, la inițiativa operatorilor economici interesați și la prezentarea dovezilor care să ateste că exportul face parte din una din operațiunile de ajutor alimentar în cauză, la exporturile efectuate în acest scop începând cu 19 iulie 1995. Se va restitui orice garanție depusă la cererea autorităților competente.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

